Horia Brenciu și soția sa, Alice Dumitrescu, au o familie frumoasă și unită, cei doi au împreună patru copii, însă doar unul dintre ei este copilul biologic al cuplului.
Horia Brenciu și Alice Dumitrescu trăiesc o frumoasă poveste de iubire de mai bine de 15 ani și au împreună o famile numeroasă și unită. Cântărețul este un familist convins, însă puțini că deși are patru copii, el este tatăl biologic doar al unui copil.
Soția sa, Alice Dumitrescu, are două fiice dintr-o căsnicie anterioară, pe Andreea și Maria, iar Toma, băiețelul lor, este adoptat. Mina este singurul copil biologic al celor doi. Artistul a dezvăluit că a discutat cu fiul său adoptiv despre mama lui biologică și cum a reacționat acesta.
Horia Brenciu, despre fiului său adoptiv
Horia Brenciu și soția lui sunt două persoane cu suflet mare și au fost profund impresionați de povestea unei tinere care era însărconată, dar care nu voia să păstreze sarcina, atunci cei doi s-au decis să adopte ei copilul pe care ea urma să-l nască.
„Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, „Nu-l avortează, îl vrem noi!”. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele necesare unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare. Toma este băiatul nostru. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume.
Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice stă cu ei aprope tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele.” , a dezvăluit Horia Brenciu, la ”Profesioniştii”.
Cum i-a spus Horia Brenciu fiului său adoptiv despre mama lui biologică
Artistul a mărturisit că a discutat cu fiul său adoptiv despre mama lui biologică și i-a spus că are dreptul să o cunoască la vârsta de 18 ani.Horia a mai precizat că momentan băiatul lui este preocupat pe activitățile sale. ”Am vorbit despre ea. Are dreptul să o cunoască atunci când împlinește 18 ani. Deocamdată e preocupat cu școala, baschetul, joaca și prietenii.”, a declarat Horia Brenciu, pentru Viva!
Horia Brenciu va sărbători 30 de ani de la prima sa apariție TV printr-un concert de excepție, care va avea loc la Sala Palatului. Iată cât costă biletele.