În episodul de luni al podcastului său "Arnold's Pump Club", actorul de la Hollywood şi fostul guvernator al Californiei a declarat: "Lunea trecută, am fost operat pentru un stimulator cardiac şi am devenit un pic mai mult o maşină".
Schwarzenegger a declarat că împărtăşirea veştii "contravine atât de mult educaţiei mele din Austria, unde nimeni nu vorbea niciodată despre probleme medicale.
Cu toate acestea, bărbatul în vârstă de 76 de ani, care a declarat că s-a născut cu o valvă aortică bicuspidă- un defect cardiac congenital- a spus că a primit atât de multe mesaje de la persoane născute cu aceeaşi afecţiune "spunându-mi că faptul că vorbind despre operaţiile mele de înlocuire a valvei le-a dat curaj şi speranţă pentru a se confrunta cu propria lor afecţiune".
În 1997, Schwarzenegger a suferit o înlocuire a valvei pulmonare, care ajută fluxul de sânge de la inimă la plămâni.
În 2018, el a suferit apoi o operaţie pe cord deschis pentru a înlocui valva pulmonară îmbătrânită. Doi ani mai târziu, el a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a-i fi înlocuită valva aortică, care ajută sângele să curgă din inimă spre restul corpului.
Schwarzenegger a declarat că medicii l-au sfătuit că a venit momentul să treacă prin această ultimă operaţie "pentru că unele ţesuturi cicatriceale de la operaţia anterioară îmi făcuseră bătăile inimii să fie neregulate.
"Mă simt foarte bine. Am fost operat luni, iar vineri eram deja la un mare eveniment ecologic alături de prietena mea şi colega mea de breaslă Jane Fonda", a declarat Schwarzenegger.
"Nimeni nu s-ar fi gândit că am început săptămâna cu o operaţie", a mai spus el, mulţumind echipei medicale de la Clinica Cleveland.
El a adăugat că trebuie să îşi facă controale regulate şi "asta este viaţa cu o problemă genetică la inimă. Dar nu mă veţi auzi plângându-mă".
"Sunt încă aici datorită inovaţiilor medicale şi datorită faptului că sunt foarte sârguincios în ceea ce priveşte menţinerea contactului cu medicii mei şi ascultarea lor", a spus el.
Actorul, care anul trecut şi-a făcut debutul în seriale de televiziune în "Fubar", o aventură de acţiune Netflix din 2023, a spus: "Nu pot să mă antrenez serios în sala de sport pentru o vreme, dar voi fi 100% pregătit pentru "Fubar" luna viitoare".