Antonia și Alex Velea au decis să împărtășească pe rețelele sociale un moment special din viața lor, prima zi de școală a băieților Dominic și Akim, însă această alegere a declanșat o dezbatere aprinsă în mediul online.
„Unde este uniforma? Acum mergem cu haine largi și în pantaloni scurți la școala”, „Așa i-ai trimis îmbrăcați în prima zi de școală? Pe bune?”, „Așa merg la școală îmbrăcați? Cel mare a luat hainele lui taică-su? Nu ne mai facem bine”, sunt o parte dintre comentariile primite de artist.
Într-un interviu pentru ego.ro, artistul a subliniat importanța valorilor precum disciplina, respectul și responsabilitatea și a menționat că încearcă să le ofere băieților săi exemple pozitive și să îi învețe să se dezvolte ca persoane echilibrate și educate. Chiar dacă părinții sunt faimoși, Dominic și Akim sunt niște copii modești și ascultători.
„Se bucură foarte mult, dar încercăm să îi educăm cât de bine se poate. Sunt niște copii modești, nu au interpretat greșit faima noastră, se bucură. Vin cu noi la concerte, dansează. Băieții mei apar cu mine pe scenă de multe ori.(...) Eu nu mă joc, ei se joacă. Știu că după aș juca prea mult. Mă joc destul la studio! Nu, nu. (n.r. nu l-au convins) Nu vreau să joc.”, a spus Alex Velea.