Pe data de 29 decembrie 2013 a avut loc accidentul care i-a schimbat radical viața lui Michael Schumacher și a pus capăt carierei sale de pilot de Formula 1. Accidentul
Chiar dacă familia Schumacher s-a străduit din greu să păstreze discreția cu privire la starea de sănătate a celui care a fost de șapte ori campion mondial de F1, apropiații acestuia au oferit de-a lungul timpului detalii despre starea în care se află pilotul.
„Este cunoscut faptul că hematoamele extradurale, un fel de hemoragie cerebrală, te pot lăsa un interval lucid după leziune”, a spus el pentru Sky News la acea vreme. „ Apoi, pe măsură ce se formează hematomul, creșterea presiunii cauzează simptome bruște și dramatice.
Un alt apropiat de-al familiei Schumacher este fostul șef al echipei de F1 Ferrari, Jean Todt, perechea bucurându-se de un succes imens împreună. Francezul l-a vizitat în mod regulat pe Schumacher și chiar urmărește cursele de F1 cu el. Vorbind cu postul german NTV, el a spus în 2022: „Nu-mi este dor de Michael. Îl pot vedea. Dar, desigur, ceea ce îmi lipsește este ceea ce făceam împreună”. Todt a mai adăugat: „Da, este adevărat – mă uit la curse cu Michael”.
Într-o apariție mai recentă, Jean Todt a spus pentru L'Equipe că Schumacher „ pur și simplu nu este Michael care a fost înainte”. El a adăugat: „El este diferit și este minunat ghidat de soția și copiii lui care îl protejează. Viața lui este diferită acum și am privilegiul de a împărtăși aceste momente cu el. Asta e tot ce este de spus.”
Citește și: Jean Todt, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher
Unul dintre puținii jurnaliști care au reușit să discute cu familia Schumacher este Roger Benoit, un prieten al familiei. El a publicat o actualizare sfâșietoare despre campionul german la începutul acestui an, potrivit dailystar.co. „Nu, nu există nicio speranță. Există un singur răspuns la această întrebare și acesta este ceea ce a spus fiul său Mick într-unul dintre rarele sale interviuri din 2022: „Aș da orice să vorbesc cu tata”. Această propoziție spune tot despre ce s-a întâmplat cu tatăl său în aceste 3.500 de zile. Un caz fără speranță.”
Roger Benoit se referea la ceea ce spunea fiul lui Schumacher, Mick, într-un episod din serialul ”Drive To Survive” de la Netflix: „Cred că tata și cu mine, ne-am înțelege într-un mod diferit. Pur și simplu pentru că vorbim o limbă similară – limbajul sportului cu motor. Încă mă uit la cursele de F1”.
La sfârșitul anului 2014, fostul pilot Philippe Streiff a spus că Schumacher a fost paralizat și a ajuns în scaunul cu rotile, o afirmație care rămâne neconfirmată. Patru ani mai târziu, revista franceză Paris Match a publicat un interviu cu o rudă care a preferat să nu își spună numele, care spunea: „Când îl așezi în scaunul lui cu rotile cu fața la frumoasa panoramă a munților, cu vedere la lac [Lacul Geneva], Michael plânge uneori. Viata e nedreapta”.
Fratele lui Schumacher, Ralf, care a concurat în F1 cu Williams, Jordan și Toyota, a vorbit recent despre fratele său. El a spus pentru Bild: „Mi-e dor de Michael de pe vremuri. Viața este nedreaptă din când în când. Michael a fost foarte norocos de-a lungul vieții, dar apoi a avut loc acest accident tragic. Din fericire, medicina avansată oferă multe oportunități. Cu toate acestea, nimic nu mai este ca înainte.” El a adăugat: „A fost o experiență semnificativă pentru mine, dar, desigur, cu atât mai mult pentru copiii lui. Viața este nedreaptă uneori.”