Un bărbat din Târgu Neamț a găsit un proiectil din al doilea război mondial și l-a dus la o secție de poliție. Bărbatul de 42 de ani de afla la cules de ciuperci în pădurea Branişte din comuna Vânători Neamţ și a găsit un proiectil exploziv de calibru 47 mm. Omul a luat obiectul din pădure, s-a urcat într-un microbuz și l-a dus la cea mai apropiată secție de poliție care se afla la 15 kilometri distanță.
„Pirotehnicienii nemţeni s-au deplasat cu autospeciala din dotare la locul solicitării. Muniţia, ce provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat”, precizează sursa citată de Agerpres, potrivit Digi 24.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.
Despre acest subiect au vorbit și Cosmin și Mișu în ediția din această dimineață „Dimineața Nebună”.