Autoritățile au găsit căutările pe internet ale băiatului de 17 ani. „Cum să sugrumi o persoană cu mâinile goale” ori „Cum să omori pe cineva folosind tehnici de arte marțiale (MMA)” se aflau printre căutările sale macabre, conform stiridiaspora.ro. Și asta n-a fost tot, din păcate! Căutările sale pe internet nu au fost legate doar de practici de ucidere, ci și de cele sexuale.
Pe 19 septembrie, a interacționat cu Maria pe un site de întâlniri și au convenit să se întâlnească. Cei doi s-au întâlnit pe o stradă izolată din Viadana, o localitate cu aproximativ 20.000
"Am vrut să știu cum e să ucizi”, sunt cuvintele pe care, potrivit Gazzetta di Mantova, le-ar fi rostit adolescentul, într-un fel de confesiune făcută carabinierilor, adolescentul de 17 ani, acuzat că a ucis-o cu premeditare pe Maria Campai în garajul locuinței sale și că i-a ascuns apoi cadavrul în grădina unei case nelocuite
Procurorii au dispus autopsia pentru a afla dacă rănile care au dus la decesul româncei au fost provocate de tânărul reţinut. Mai mult, procurorii vor să reconstituie cu exactitate desfășurarea faptelor și care sunt circumstanţele în care a murit femeia şi cum a transportat suspectul trupul femeii în zona părăsită unde a fost găsită de autorităţi, scrie fanpage.it.