Close sidebar
Stiri

”Avatar: The Way of Water” depășește ”Titanic”, devenind al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile

Avatar: The Way of Water [Sursa foto: Instagram]

James Cameron a regizat trei dintre filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Weekendul acesta, continuarea ”Avatar” a întrecut filmul ”Titanic”.


In articol:

Weekendul acesta, continuarea SF/fantasy a filmului ”Avatar”, regizată de James Cameron a luat locul filmului ”Titanic” drept al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel global. Filmul a generat 2.243,2 miliarde de dolari la nivel global de la lansarea sa de pe 16 decembrie, conform unui comunicat de presă al 20th Century Studios.

Având în vedere cât de costisitoare a fost continuarea, spectacolul impresionant de box office a dovedit capacitatea regizorului James Cameron de a produce filme de succes.  

Citește și: „Inflamația de la operație s-a retras”. Madonna s-a asigurat că are ultimul cuvânt. Artista îi ironizează pe cei care nu s-au putut abține să-i critice aspectul fizic

”Avatar: The Way of Water” depășește ”Titanic”, devenind al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile
Avatar: The Way of Water[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Filmul Titanic revine pe marile ecrane. Producția va apărea în cinematografe pe 10 februarie

”Avatar: The Way of Water” depășește ”Titanic” în topul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile 

James Cameron a regizat până acum trei dintre primele patru filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel global. Primul film ”Avatar” din 2009 este filmul cu cele mai mari încasări vreodată, în timp ce continuarea ocupă locul trei, iar ”Titanic” alunecă pe locul patru după ultimele evoluții de box office. Filmul ”Avengers: Endgame”, lansat de Studiourile Marvel în 2019 ocupă locul doi și este singurul care nu este regizat de celebrul regizor. 

”Avatar: The Way of Water” depășește ”Titanic”, devenind al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile
Avatar: The Way of Water[Sursa foto: Instagram]

Titanic” din 1997”, regizat tot de James Cameron a câștigat 2.242,8 miliarde de dolari la nivel global de la lansare. Pe frontul de box-office intern, ”Avatar: The Way of Water” a depășit acum ”Jurassic Park” din 1993, devenind al nouălea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile din SUA, potrivit comunicatului 20th Century Studios.

Producția a atins pragul de 1 miliard în doar 14 zile și a depășit 2 miliarde de dolari la box office-ul global la puțin peste o lună de la lansare. 

Citește și: Când apare filmul Avatar 3. Anunțul făcut de regizorul James Cameron despre continuarea celebrei producții

În decembrie 2021, James Cameron a declarat pentru Entertainment Weekly că, având în vedere starea filmelor pe fondul pandemiei, își face griji dacă continuarea va fi capabilă să egaleze succesul primului film ”Avatar”. „Marea problemă este: vom face bani? Filmele mari și scumpe trebuie să câștige mulți bani", a spus regizorul, în vârstă de 68 de ani, la acea vreme. „Suntem într-o lume nouă, post-COVID, post-streaming. Poate acele numere [de box office] nu vor mai fi văzute niciodată. Cine știe? Totul este un mare risc”.

”Avatar: The Way of Water” îi are în rolurile principale pe Sam Worthington, Zoe Saldaña, Sigourney Weaver, Kate Winslet, Stephen Lang și mulți alți actori foarte cunoscuți. Filmul a câștigat nominalizări la Globul de Aur și Critics Choice Award pentru cel mai bun film, precum și patru nominalizări la Premiile Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun film”.