Close sidebar
Stiri mondene

Bat clopotele de nuntă pentru Adele! Artista a fost cerută în căsătorie după doi ani de relație cu Rich Paul

Adele și Rich Paul

Adele este pregătită să facă marele pas. Cântăreața a furat ochii publicului cu inelul de diamant primit de la iubitul său, Rich Paul.


In articol:

Doi ani au trecut de când Adele trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Rich Paul. Relația celor două vedete a început chiar la scurt timp după ce artista a divorţat de fostul soţ alături de care are şi un copil. O sursă din apropierea solistei de 34 de ani a dezvăluit presei internaționale că artista este logodită.

În sprijinul acestei idei a fost și cea mai recentă apariție a superstarului, în Las Vegas, acolo unde susține o serie de concerte. Adele a apărut de curând cu un diamant sclipitor pe inelar. Alexandra Michell, gemologul Prestige Pawnbrokers de la emisiunea Posh Pawn de la Channel 4, a dezvăluit că inelul lui Adele ar putea valora o sumă uriașă de bani. 

„Adele poartă un diamant de aproximativ 8 carate, tăiat în formă de pară, pe o verigă de platină fină și o montură simplă.

Banda în sine este încrustată în pavele cu mici pietre strălucitoare rotunde de fiecare parte a pietrei centrale. Un design frumos în care diamantul în formă de pară iese în evidență. Dacă această piatră de 8 carate are culoarea D și gradul de claritate IF, prețul ar depăși cu ușurință jumătate de milion de lire sterline.”, a declarat Michell.

Deși nu a confirmat oficial că este logodită, se pare că Adele și Rich Paul  au început deja pregătirile pentru nuntă, care va avea loc, cel mai probabil, la vară. Ba mai mult, artista își dorește și copii cu partenerul ei. Aceasta a declarat într-un interviu pentru revista Elle că este foarte îndrăgostită de Rich Paul și abia așteaptă să-și construiască o familie alături de acesta și să aibă mai mulți copii. 

Citește și: Adele a dezvăluit motivul pentru care vrea să facă pauză de la muzică: „Acesta este planul meu”

"Nu am fost niciodată atât de îndrăgostită ca acum.

Sunt obsedată de el. Cu siguranță vreau mai mulți copii", a declarat Adele. 

Adele, cerută în căsătorie de Rich Paul
Adele[Sursa foto: Facebook]

Cine este Rich Paul

Adele și-a făcut publică relația cu agentul sportiv Rich Paul în luna septembrie 2021. Însă, anunțul public a fost făcut anul trecut, când cei doi au decis să locuiască împreună.

Citește și: Reactia cantaretei Adele cand Harry Styles i-a furat trofeul pentru cel mai bun Album Pop. Imaginile cu artista au devenit virale

Adele, cerută în căsătorie de Rich Paul
Adele și Rich Paul

Rich Paul este fondatorul companiei de management Klutch Sports Group, care reprezintă vedete de baschet de profil, printre care LeBron James, Anthony Davis și John Wall. Cei doi au fost văzuți urmărind meciuri de baschet împreună în SUA.