Urmează un eveniment inedit, de cunoaștere și învățare în București! Vizitatorii se vor bucura de concertele live și activitățile educaționale ale comunității din Cotroceni.
Luna octombrie a adus evenimente inedite în București. În perioada 12-13 octombrie se organizează Bazar de Cotroceni, un eveniment dedicat cunoașterii și învățării, care ajunge la a 8-a ediție anul acesta. Timp de două zile, vizitatorii de toate vârstele se vor bucura de concerte live și numeroase activități interesante. Iată ce poți face la Bazar de Cotroceni în următoarele zile.
Bazar de Cotroceni, în weekendul 12-13 octombrie 2024
Bazar de Cotroceni va avea loc în weekendul 12-13 octombrie 2024. În cadrul ediției de anul acesta, comunitatea locală propune vizitatorilor un bazar de cunoaștere, de învățare, de cultură, de descoperiri, în spații publice și private inedite din “cartierul grădină” al Bucureștiului.
Peste 100 de curți vor fi deschise publicului și 50 de mici business-uri din cartier vor fi prezentate la eveniment. Evenimentul își propune să fie o platformă de expunere pentru vecinii cu interese deosebite și o ocazie de a învăța, ca să ne putem întoarce apoi la viața cotidiană cu idei noi și comori în suflet. De asemenea, vizitatorii vor descoperi articole vintage, obiecte de design, bijuterii, artă și cocktailuri delicioase, toate într-o atmosferă specială.
Pe perioada desfășurării evenimentului, traficul auto nu va fi blocat în totalitate, astfel încât rezidenții să își poată continua activitățile. Cu toate acestea, organizatorii le recomandă vizitatorilor să vină la Bazar de Cotroceni cu trotineta, bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun.
Programul evenimentelor de la Bazar de Cotroceni 2024
Agora în Parcul Romniceanu:
Sâmbătă, 12 octombrie 2024:
11:30-13:00: Regenerarea cartierelor prin cultură, discuție moderată de Ana Rubeli. Invitați speciali Gabriel Liiceanu și Ioana Pârvulescu;
15:00-16:30: Mai este important să avem implicare civică în cartiere? Moderator: Irina Zamfirescu, activist, și invitați speciali Ilinca Nanoveanu, Elena Lucaci, Diana Ghindă;
17:00-18:00: Program Muzical pe acorduri de vioară-Bogdan Platy;
11:00-12:30: Patrimoniu și arhitectură-provocările restaurărilor de case vechi. Moderator Armina Popeanu, arhitect și fondator Antreprenoriat Creativ. Invitați: Eliza Yokina, Sofia Mihăilescu, Bogdan Vlad, Ruxandra Sacaliș, Emil Burbea.
15:00-16:30: Arhitectura orașelor, dezvoltarea urbană și starea de bine a oamenilor. Moderator: Grațian Mihăilescu. Invitați: Ciprian Ciucu, Paul Olteanu, Alexandru Belenyi, Bogdan Suditu, Andrei Coșuleanu.
18:00-19:00: Jazz interbelic –Sorina Rotaru.
Cotroceni Blues (curtea din strada Sf. Elefterie nr. 26)
Sâmbătă, 12 octombrie 2024:
18:00-19:00: Noru Negru;
19:30-20:30: Mr. Jurjak;
Duminică, 13 octombrie 2024:
18:00-19:00: Fomyo;
19:30-20:30: Ana Coman;
Alte atracții de la Bazar de Cotroceni în perioada 12-13 octombrie 2024:
Lucrări de atelier ale studenților anului I Modă – Design Vestimentar ai UNARTE, realizate din materiale reciclabile.
Curtea Școlii – Școala nr. 150 – activități sportive și ateliere creative pentru copii;
Bazar de Cotroceni – West Side (intersecția străzilor Dr. Ernest Juvara și Dr. Dimitrie Brândză- zona Grădina Botanică) – concert, ateliere și peisă de teatru pentru copii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6;