Close sidebar
Stiri mondene

Bergüzar Korel, mesajul cu care și-a emoționat fanii: "Sunt foarte norocoasă". Actrița din “1001 de nopți” a mărturisit că se simte protejată, iubită și în siguranță în brațele soțului ei, Halit Ergenç

Bergüzar Korel și Halit Ergenç

Bergüzar Korel și-a arătat sentimentele de iubire pe care i le poartă soțului ei, Halit Ergenç, în fața tuturor. Ce i-a transmis actrița din “1001 de nopți”?!


In articol:

Bergüzar Korel și Halit Ergenç s-au îndrăgostit pe platourile de filmare, în anul 2006, când filmau împreună pentru seriaul "1001 de nopți", în care potrivit scenariului au format un cuplu, iar peste doar câteva luni acea poveste de dragoste fictivă a devenit o realitate, iar în 2009 au decis să se căsătorească.

Chiar dacă relația lor a fost învăluită în mister la început, în cele din urmă s-a dovedit că cei doi sunt fără doar și poate suflete pereche. În prezent au trei copii și se bucură de o viață de familie perfectă. Actrița din “1001 de nopți” a ținut recent să-i transmită partenerului său un mesaj emoționant cu ocazia zilei tatălui. 

“Mereu i-ai cărat pe copiii noștri pe umerii tăi. I-ai făcut să fie adevărate bijuterii.

Cu toții suntem norocoși. Eu sunt foarte norocoasă, noi suntem foarte norocoși. Îți urez succes, tatăl nostru.”, a scris Bergüzar Korel. De-a lungul timpului, Halit Ergenç a afirmat, în repetate rânduri, că familia este cel mai important lucru pentru el și că rolul de tată este cel căruia își dedică toate resursele pe care le are la dispoziție. 

Bergüzar Korel și Halit Ergenç
Bergüzar Korel și Halit Ergenç

Cu peste 2 milioane de fani pe Instagram, actrița din “1001 de nopți” a publicat până acum peste o mie de fotografii și filmulețe. Lipsește de ceva timp de pe platourile de filmare, însă a avut un motiv întemeiat. S-a mutat cu familia în Londra pentru a le oferi copiiilor educația de care au nevoie. Bergüzar Korel și Halit Ergenç vor mai veni în Turcia atunci când vor fi cooptați într-un viitor proiect de televiziune și pentru a-și vizita rudele. 

Bergüzar Korel și Halit Ergenç
Bergüzar Korel și Halit Ergenç

Citește și: Berk Oktay și Yıldız Çağrı Atiksoy au aniversat un an de căsnicie: "Îmi doresc să-mi dau ultima răsuflare alături de tine". Mesajul pe care protagonistul din "Prețul fericirii" i l-a dedicat soției sale

Halit Ergenç s-a dedicat fiecărui rol și fiecare serial în care a jucat a fost o adevărată provocare

Fără doar și poate, Halit Ergenc este unul dintre cei mai apreciați actori din Turcia. După rolul pe care l-a primit în serialul care a ținut cu sufletul la gură pe români, acesta a continuat să se ocupe de cariera sa în actorie.

Halit Ergenç
Halit Ergenç

Citește și: Nurgul Yesilcay, celebra actriță din "Furtună pe Bosfor", despre cel mai nou proiect profesional: "Să arăți că poți să joci orice fel de rol la fel de ușor"

„Fiecare rol pe care îl primesc îl tratez la fel, cu aceeaşi preocupare de a-l dezvolta şi a-l aprofunda. Un rol nou este ca un copil mic pe care trebuie să îl creşti. Şi nu poţi face acest lucru decât cu iubire şi dedicare. Rolul din Suleyman a fost „copilul“ adorat de public, este adevărat, dar consider că acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu rolul din „Patria mea eşti tu”. Este o poveste extraordinară, porneşte de la un personaj real, Cevdet, un adevărat erou al Turciei.  Succesul de care s-a bucurat Suleyman a făcut ca rolul să fie considerat un reper pentru cariera mea. Desigur, după ce ai ajuns undeva în „stratosferă“, ai vrea ca măcar o dată să ţi se mai întâmple!” a spus Halit Ergenc