• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Bilanțul victimelor crește în incendiile din Los Angeles: cinci oameni au murit și zeci de mii au fost evacuați

Bilanțul tragediei din Los Angeles în creștere
Bilanțul tragediei din Los Angeles în creștere [Sursa foto: Hepta]
Cinci morți și zeci de mii de evacuați în incendiile devastatoare din Los Angeles.

Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma incendiilor violente care au izbucnit miercuri, 8 ianuarie 2025, în zona Los Angeles, California. Alimentate de vânturi puternice, cu viteze de până la 160 km/h, flăcările au distrus aproximativ 1.000 de clădiri, forțând zeci de mii de oameni să-și evacueze locuințele. Situația este descrisă drept instabilă de către autorități, care avertizează că numărul victimelor ar putea crește.

Bilanțul victimelor crește în incendiile din Los Angeles

Printre cartierele afectate se numără și celebrul Hollywood, unde autoritățile au ordonat evacuarea locuitorilor din cauza unui nou incendiu care a izbucnit la doar câteva sute de metri de bulevardul Hollywood. „Amenințare imediată la adresa vieții. Acesta este un ordin legal de plecare acum ”, au declarat pompierii din Los Angeles. Mai multe vedete de la Hollywood și-au pierdut casele în flăcări, inclusiv Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mandy Moore și Mark Hamill.

Mark Hamill, cunoscut pentru rolul său din saga Star Wars, a anunțat marți pe Instagram că a fost nevoit să evacueze casa sa din Malibu, un oraș frecventat de numeroase celebrități. Pe fondul crizei, președintele american Joe Biden și-a anulat călătoria planificată în Italia, care trebuia să aibă loc între 9 și 12 ianuarie. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, decizia a fost luată pentru ca Biden să se poată concentra pe gestionarea răspunsului federal la aceste incendii devastatoare.
Biden, aflat miercuri în California, a vizitat o stație de pompieri din Santa Monica și a promis că guvernul federal va face „tot ce este necesar” pentru a stăpâni incendiile.

Casele vedetelor, mistuite de flăcări
Casele vedetelor, mistuite de flăcări[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Andra Gogan, martoră a incendiilor din Los Angeles: „Aerul este toxic, focul se vede din clădire”

Casele mai multor vedete de la Hollywood, curprinse de flăcări

Incendiile s-au răspândit rapid în mai multe zone ale metropolei, inclusiv în Pacific Palisades, un cartier de lux în care locuiesc numeroase vedete de la Hollywood.

Incendiul din această zonă a izbucnit marți și a acoperit aproape 6.500 de hectare până miercuri, distrugând sute de locuințe. Șeful pompierilor din Los Angeles, Anthony Marrone, a declarat că incendiul „a scăpat de sub control” și că resursele sunt insuficiente: „Nu avem suficienți pompieri în comitatul Los Angeles pentru a face față acestei situații.” În Altadena, la nord de Los Angeles, flăcările au cuprins aproximativ 4.300 de hectare, iar locuitorii evacuați se întorc pentru a găsi doar cenușă în locul caselor lor.
„Flăcările ne-au înghițit visele. Aici nu a mai rămas decât cenușă”, a declarat un localnic, William Gonzales.

Jesus Hernandez, un alt locuitor, și-a exprimat tristețea: „Este foarte trist să le vezi arzând în flăcări în doar câteva secunde.” Lupta pompierilor este complicată de lipsa resurselor de apă. La Pacific Palisades, trei rezervoare care alimentau hidranții au fost golite. „Combaterea acestor incendii cu sisteme urbane de apă este o adevărată provocare”, a declarat șefa departamentului municipal de apă și electricitate, Janisse Quinones. Vânturile calde Santa Ana, caracteristice iernilor din California, intensifică situația, contribuind la răspândirea rapidă a incendiilor. Meteorologul Daniel Swain a explicat că lipsa ploilor și seceta prelungită din ultimele șase luni au creat condiții ideale pentru declanșarea acestor incendii devastatoare. Deși incendiile mari de iarnă sunt rare în California, oamenii de știință avertizează că schimbările climatice cresc frecvența acestor evenimente extreme. În trecut, doar două incendii de iarnă au fost documentate în California: incendiul Thomas din 2017 și incendiul Gavilan din 2002.

Flăcările continuă să facă ravagii în Los Angeles
Flăcările continuă să facă ravagii în Los Angeles[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Cătălina Toma și Andreea Antonescu, prinse în mijlocul incendiilor din Los Angeles: ”Sub cerul care ardea în culori”