• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Brad natural vs. brad artificial: Ce alegem de Crăciun 2023? Avantaje și dezavantaje

Brad natural vs. brad artificial: Ce alegem de Crăciun 2023? Avantaje și dezavantaje
Brad natural vs. brad artificial [Sursa foto: Unsplash]
Brad natural sau brad artificial pentru Crăciun 2023? Iată care sunt aspectele de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți bradul anul acesta.

Bradul de Crăciun este nelipsit din casele românilor în perioada sărbătorilor și indiferent dacă este natural sau artificial, acesta aduce foarte multă bucurie celor care îl împodobesc. Având în vedere că doar câteva zile ne despart de luna decembrie, tot mai mulți oameni se gândesc care este varianta potrivită pentru locuința lor. Dacă nici tu nu știi ce fel de brad să alegi pentru Crăciunul acesta, vezi aici care sunt avantajele și dezavantajele atât pentru bradul natural, cât și pentru bradul artificial.

Iată cum alegem bradul pentru Crăciun 2023. 

Citește și: Cele mai frumoase destinații de iarnă din Europa

Brad natural vs. brad artificial: Ce alegem de Crăciun 2023? Avantaje și dezavantaje
Avantaje și dezavantaje pentru bradul natural și bradul artificial[Sursa foto: Unsplash]

Avantajele și dezavantajele unui brad natural pentru Crăciun 2023

Bradul natural este varianta la care vor apela de fiecare dată cei care vor să simtă în casă prospețimea și mirosul de cetină pe care le emană, dar și cei pentru care este foarte importantă tradiția și simbolistica asociată cu bradul proaspăt și verde.

Bradul natural este unic prin forma și textura crenguțelor sale, iar faptul că nu trebuie să ne batem capul cu montarea, demontarea și depozitarea acestuia este un mare plus. 

Faptul că bradul natural poate fi transferat în ghiveci sau poate fi transformat în compost este un aspect important pentru cei care sunt preocupați de protejarea mediului prin reducerea deșeurilor și imbunătățirea calității solului. Cu toate acestea, există și persoane care nu dispun de locul sau timpul necesar pentru a face acest lucru așa că aleg să achiziționeze un brad artificial.

De asemenea, bradul trebuie să fie îngrijit corespunzător pentru a rezista cât mai mult, iar în cazul în care acesta nu poate face față la căldura din locuință, în scurt timp se va usca, se va scutura, iar acele sale vor ajunge peste tot prin casă.  

În cazul în care bradul natural nu a fost luat din culturi ecologice, acesta poate avea un nivel ridicat de pesticide toxice care se evaporă în aerul din interior, ceea ce poate provoca probleme de sănătate.

În plus, acesta prezintă risc de incendiu, dar și de alergii, deoarece pe el se pot dezvolta ciuperci și mucegaiuri. 

Citește și: Cele mai frumoase cabane din România: Peisaje de vis

Brad natural vs. brad artificial: Ce alegem de Crăciun 2023? Avantaje și dezavantaje
De ce trebuie să ținem cont când alegem bradul de Crăciun 2023?[Sursa foto: Unsplash]

Avantajele și dezavantajele unui brad artificial pentru Crăciun 2023

Bradul artificial este mai puțin costisitor decât un brad natural, mai ales că reprezintă o investiție pe termen lung.

Cei care își doresc brad natural de Crăciun sunt nevoiți să îl achiziționeze în fiecare an, în timp ce cel artificial poate fi demontat și depozitat în orice loc din locuință. De asemenea, aceștia nu lasă în urmă mizeria pe care o lasă cei naturali atunci când încep să se usuce și le cad acele.  

Bradul artificial poate fi o variantă foarte bună pentru Crăciun 2023, deoarece îl imită foarte bine pe cel natural și este disponibil în magazinele din toată țara într-o varietate de forme, culori și dimensiuni. Mai mult chiar, acesta nu are nevoie de o îngrijire specială, astfel că odată ce este montat și împodobit nu va necesita alte intervenții, fiind rezistent și la temperatura din interiorul locuinței. 

În ceea ce privește dezavantajele unui brad artificial, acesta poate fi confeționat din materiale cu un grad ridicat de toxicitate sau nereciclabile, ceea ce poate determina anumite probleme de sănătate, dar și probleme pentru mediul înconjurător. În plus, chiar și fabricarea și transportul pot fi factori poluanți, iar mirosul de sărbătoarea va lipsi din casele celor care îl achiziționează.

Citește și: Orașele din Europa cu cele mai frumoase târguri de Crăciun în 2023. Bucureștiul este și el pe listă

Brad natural vs. brad artificial: Ce alegem de Crăciun 2023? Avantaje și dezavantaje
Cum alegem bradul pentru Crăciun 2023?[Sursa foto: Unsplash]

Când se împodopește bradul de Crăciun?

Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții care s-au păstrat de-a lungul timpului în preajma  sărbătorilor de iarnă. Românii aleg să împodobească bradul în funcție de timpul liber sau evenimentele care au loc până la Crăciun, însă tradiția spune că cel mai bine este să împodobim bradul în Ajunul Crăciunului, pe data de 24 decembrie. 

Natural sau nu, bradul de Crăciun nu lipsește din casele românilor, care aleg să îl împodobească folosind diverse globulețe și ornamente. Decorațiunile de Crăciun așezate în brad reprezintă cunoaștere și bogăție, astfel că românii le aleg de fiecare dată pe cele mai frumoase. Aceștia își decorează chiar și casele în perioada sărbătorilor, așa că steluțele, fulgii de zăpadă, braduții, decorațiunile cu Nașterea Domnului sau Moș Crăciun și instatalațiile luminoase sunt la mare căutare în magazine.

Bradul de Crăciun poate fi păstrat până la data de 7 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, deoarece se crede că acestă zi marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, există și zone ale țării în care tradiția spune că bradul ar trebui să fie despodobit înainte de Bobotează, pe data de 6 ianuarie.