După un an dificil, Anamaria Prodan a demonstrat că poate să iasă învingătoare. Într-o gală recentă, impresara a primit un important premiu, fiind numită „ Femeia anului 2023″. După ceremonie, a exprimat recunoștința pentru acest trofeu, scrie Wowbiz.ro. La scurt timp de la ridicarea premiului râvnit, Anamaria Prodan a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale.
"România, țara în care două doamne au finalizat, anul acesta, construcția unui spital pentru copiii bolnavi de cancer, dar "femeia anului" este aleasă Prodanca. Interesant."Daca vrei sa vezi nivelul de intelect al unei societati,uită-te la ce idoli are".Bravo România!", esre mesaj transmis de un internaut.
"A fost aleasă că a avut multe cancanuri și bârfă că asta trebuie să vadă țara, nu-i interesează de oamenii ce fac bine pentru binele și sănătatea populației, a ajuns țara de râpă datorită proștilor care o conduc.
Amintim că Oana și Carmen, fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”, au construit un spital pentru copii, de la zero, și au declarat că nu se opresc aici, iar lupta continuă:" Astăzi, cu emoţie, spunem 'noi am făcut un spital'. Un spital în care, pentru prima dată în România, un copil bolnav de cancer va putea fi tratat aşa cum orice părinte îşi doreşte.De mâine spunem 'noi facem un campus medical', pentru că avem nevoie să mutăm toate specialităţile Spitalului 'Marie Curie' în spaţii noi, să construim spaţii de training, de cercetare, să facem un hotel pentru părinţi şi copii. Noi nu ne oprim aici, iar pe voi vă rugăm să ne susţineţi în continuare. Suntem 350.000 de oameni, suntem peste 8.000 de companii şi avem nevoie să rămânem împreună, să aducem alături de noi şi statul român în acest proiect de ţară", a spus Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, iniţiatoare a proiectului.
Fiica regretatei artiste Ionela Prodan îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că i-a fost aproape mereu.
„Sunt fericită și mulțumită de tot ce îmi dă Dumnezeu. Premiul acesta este o încununare a ultimilor ani foarte grei care nu ne-au pus la pământ! Dimpotrivă! Ne au ridicat și ne-au pus unde merităm să fim. În vârf din nou. Eu și copiii mei suntem acolo sus și nu ne vom mai uita vreodată în jos după năluci. Am înțeles toți că apa și uleiul nu se amestecă și că noi suntem învingătorii vieții! Îi mulțumesc lui Dumnezeu secundă de secundă pentru tot și celor ce au votat pentru titlul de femeia anului! Le mulțumesc și vă promit că niciodată familia Prodan nu va mai permite nimănui să o detroneze de pe locul 1. Vă iubesc și vă doresc exact ce mi doresc mie!”, a declarat Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru Antena Stars.
Citește și: De ce a rămas Anamaria Prodan cu toată averea mamei sale: „Asta vine din educație...”