Bursucu prezintă emisiunea „Roata Norocului” de la Kanal D alături de Ana-Maria Barnoschi și este una dintre cele mai iubite emisiuni din România. Odată cu Survivor România, publicul emisiunii a uitat pentru o perioadă de emisiunea de duminică seara, însă, Bursucu spune că de la o vreme, oamenii au început din nou să întrebe când va apărea noul sezon.
Din fericire pentru ei, noul sezon a apărut și Burusucu se declară mulțumit de publicul său.
„Mulțumesc publicului, mai ales că ne-a așteptat foarte tare. După ce se termină sezonul toată lumea mă întreabă „Dar nu mai începeți, dar ce faceți” și încerci să le explici că sunt niște sezoane, dar oamenii nu înțeleg. Ei vor ca duminica la ora 20:00 să fie roata. A fost bine că în primăvară a mers foarte bine Survivor și toată lumea a fost prinsă, s-a creat așa un val de isterie pe Instagram.
Noi, cel puțin în emisiune când vorbeam eu și Teo, dacă spuneai orice despre oricine, îți luai și de bine și de rău. Știi cum a fost sezonul ăsta de Survivor? A fost ca la primul sezon de Exatlon. La primul sezon de Exatlon, noi dormeam cu Cernat în pat și cu Drăghia și Ionuț alergând pe trasee. Teo și-a cumpărat televizor mare acasă ca să-l vadă pe Drăghia cum sare în apă. Acum, Survivor-ul ăsta, a fost la fel, o nebunie.
Dacă spuneai ceva de Zanni luai foc, dacă spuneai ceva de Elena iar nu era bine, dacă spuneai ceva de Albert iar nu era bine și de Marius și de Andrei la fel. Iar la Ana Porgras s-a terminat. S-a rupt filmul”, a declarat Bursucu.
Bursucu: „Noi încercăm ca acest show să fie ușor și pentru cei de acasă”
„Și pentru că a prins foarte bine Survivor, oamenii au uitat de Roată.
La un moment dat, undeva prin mai au început iar: Hai Bursucu, Roata. Și am intrat iar pe post, sper să facem o treabă bună, sper ca oamenii să se uite la fel de mulți. Până la urmă e un Quiz Show, dar mult pe relax.
Noi îl facem să ne simțim bine. Puzzle-ul e format din niște rime haioase. Nu încercăm să demonstrăm cât de deștepți suntem noi, cât de greu trebuie să faci pentru că noi încercăm ca acest show să fie ușor și pentru cei de acasă. Și mai e o fază, de acasă e mult mai ușor, în platou e mai greu. Pare foarte mare, ecranul e foarte mare, emoțiile, stresul, tot timpul ești distrat, dar Slavă Domnului că funcționează foarte bine și că publicul din Rimânia mai gustă și genul ăsta de emisiuni”, a declarat Bursucu la „Invitatul de 12”.
Jador, celebrul cântăreț de manele din România, este invitatul ediției de duminică, al emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la ora 23:15, la Kanal D.