Cabron a scris un mesaj dur în mediul online pentru toți cei care au început să-i urmărească activitatea lui Nosfe abia după ce acesta a decedat. Zilele acestea, mai mulți artiști au vorbit în online despre faptul că mulți oameni au început să-i dea „follow” pe rețelele de socializare după ce s-a aflat vestea tristă că s-a stins din viață.
„Să trebuiască să mori ca să faci peste 60.000
de urmăritori în câteva zile mi se pare urât rău. Să nu poți să te bucuri de chestia asta când ești în viață. Să vezi oamenii cum îți dau mai departe munca. Mi se pare trist rău. Să nu poți să te duci în casa ta și să împărtășești cu soția și copilul câte chestii ai realizat și uite „cum reacționează oamenii la ce am făcut”. Să vă dea un moral cât China atât ție cât și familiei, urmând apoi, prin astea să poți să produci niște bani, pentru tine și pentru familia ta.
Mi se pare horror.
Viața de c@#@* la fel ca noi oamenii. Apreciați, susțineți și apreciați artiștii cât timp sunt în viață. După ce se sting, nu mai contează nimic. Poate doar puțin pentru familia lor care este oricum frustrată. Și pe bună dreptate, că atunci când era omul în viață l-ați ignorat”, a scris Cabron în mediul online.