• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Calendar ortodox 1 OCTOMBRIE 2024! Ce sărbătoare mare cu cruce roșie prăznuiesc creștinii

Ce sărbătorim pe 1 octombrie?
Este sărbătoare mare în calendarul ortodox pe 1 octombrie  [Sursa foto: PixaBay]
Luna octombrie debutează cu o sărbătoare cu o semnificație aparte pentru creștini. Iată rugăciunea pe care e bine să o citești de Acoperământul Maicii Domnului.

Luna octombrie, numită și Brumărel, începe cu o sărbătoare cu o semnificație aparte pentru credincioși, care este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie. Sărbătoarea amintește de o minune care a avut loc în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol. Iată ce trebuie să știi despre aceasta, dar și ce rugăciune este bine să citești în această zi pentru ca Fecioara Maria să te scape de necazuri.

Citește și: Calendar ortodox 6 OCTOMBRIE 2024. Ce sărbătoare importantă prăznuiesc creștinii

Ce sărbătoare prăznuiesc creștinii la început de octombrie?
Pe 1 octombrie este sărbătoare cu cruce roșie [Sursa foto: Facebook]

Ce sărbătoare prăznuiesc creștinii pe 1 octombrie 2024?

Citește și: Calendar ortodox OCTOMBRIE 2024. Cele 4 sărbatori importante ale lunii de care trebuie să ții cont neapărat

Creștinii prăznuiesc pe data de 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului. Această sărbătoare a fost rânduită de Biserică în amintirea arătării Fecioarei Maria în biserica din cartierul Vlaherne. Potrivit creștinortodox.ro, în această biserică se făcea priveghere pentru salvarea cetății care era asediată în anul 911.

Într-o seară, Maica Domnului a apărut în fața mulțimii rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini, deasupra credincioșilor, iar Fecioara Maria era înconjurată de apostoli, mucenici și sfinți, printre care Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.

Fecioara Maria a intrat în biserică și a început să se roage astfel: "Împărate ceresc, primește pe tot omul ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău.

Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce Te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; și făgăduințele lor le primește și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește". Ulterior, primejdia abătută asupra cetății a fost înlăturată, iar populația a scăpat de suferință.

Citește și: Când prăznuim Sfânta Cuvioasă Parascheva în OCTOMBRIE 2024

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare importantă, deoarece îi încurajează pe cei care se confruntă cu diverse greutăți să se roage la Fecioara Maria. Cei care continuă să îi ceară ajutorul și au sufletul curat vor fi scăpați de rele în această zi. Credincioșii obișnuiesc să țină post pe 1 octombrie pentru a fi feriți de boli, înec sau alte supărări.

Citește și: Cine este proaspătul soț al Marei, fiica Ralucăi Moianu. Tânăra s-a căsătorit la doar 19 ani. Mesajul fostei prezentatoare TV

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătorit în prima zi a lunii octombrie
Pe 1 octombrie se prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului [Sursa foto: PixaBay]

Rugăciunea pe care este bine să o citești de Acoperământul Maicii Domnului

"Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!"