Călin Geambașu și-a dat tatăl în judecată după ce acesta a afirmat public, în repetate rânduri, că fiul lui este „bolnav mintal, incendiator, criminal, diabolic și sinucigaș”. După doi ani în care cei doi s-au luptat prin tribunale, instanța a decis să respingă cererea artistului, ca fiind neîntemeiată. Având în vedere acuzațiile grave care i-au fost aduse, Călin Geambașu este revoltat și a transmis un mesaj cu privire la decizia magistraților. Iată ce are de spus artistul.
Călin Geambașu i-a intentat un proces de calomnie tatălui său, după ce acesta i-a adus acuzații grave de-a lungul anilor, în cadrul unor emisiuni TV.
„În așteptarea motivării, după ce s-a schimbat judecătorul chiar înaintea pronunțării (după doi ani de proces cu alt complet de judecată), constat că este cel puțin absurd ca o instanță de judecată să aprecieze că afirmații de tipul bolnav mintal, incendiator, criminal, diabolic, sinucigaș, pot fi considerate normale și acceptate într-o societate educată, demnă și onorabilă.
O soluție prin care se propagă ideea unei normalități a proliferării unor astfel de afirmații în societate, prin instigare repetată, nu poate fi un act justificat sau acceptabil. Dar, așteptăm motivarea.
Câți oameni deja deveniți părinți la rândul lor ar putea accepta ca părinții lor să-i numească public ca fiind criminali, sinucigași, incendiatori, bolnavi psihici, diabolicietc? Fără niciun istoric sau minime dovezi în acest sens! Cum ar putea
Citește și: Primele imagini din Gladiator 2! Cum arată Paul Mescal în costum de războinic roman?
Călin Geambașu susține că a recurs la procesul de calomnie pentru a-l împiedica pe tatăl său să îl denigreze. De asemenea, artistul a explicat că a muncit de la o vârstă fragedă pentru a-l ajuta pe tatăl său. Mai mult chiar, acesta și-a vândut apartamentul pentru ca Petre Geambașu să își cumpere o casă cu o curte generoasă.
„ Mi-am ajutat tatăl de la vârste fragede muncind mult pentru el. Apoi i-am donat la notar tot ce aveam (un apartament) pentru a-l ajuta să-și cumpere o casă cu curte (încă din 2010). Iar acum, o doamnă judecător care a preluat cauza după aproape doi ani, validează astfel de enormități lansate în spațiul public de tatăl meu, în totală opoziție cu sensul vieții noastre de până la atacul la TV declanșat de părinții mei asupra mea încă din anul 2017.
Până în acel moment, nu există niciun scandal mediatic care să mă aibă drept autor, în decenii de carieră muzicală. Am devenit brusc și peste noapte toate alea rele? Nu se vede de la o poștă dorința subită de demonizare publică? Din partea părinților… Așa să procedez și eu cu fiul meu dacă își va permite și el să mă dojenească pentru ceva? ”, a declarat Călin Geambașu, pentru Cancan.ro.