Close sidebar
Stiri

Când apare sezonul 5 al serialului Netflix La Casa de Papel

Toţi fanii serialului La Casa de Papel sunt nerăbdători să ştie când va apărea sezonul 5.


In articol:

 Pandemia de coronavirus îngreunează foarte mult şi munca producătorilor de filme şi de seriale. Multe dintre filmări au fost întârziate din cauza acestei probleme la nivel global, iar "La Casa de Papel" nu face excepţie. Cel mai iubit serial din ultimii ani a ajuns deja la sezonul 5, care este în lucru.

Sezonul 5 din La Casa de Papel va apărea anul acesta

 Fanii serialului nu mai au răbdare, mai ales că sezonul 4 s-a încheiat cu o scenă total neaşteptată. După ce a fost concediată din Poliţie din cauză că El Professor a făcut publice tortura lui Rio şi sechestrarea lui Lisabona, Sierra a pornit pe cont propriu în căutarea lui El Professor. Lisabona a reuşit să se alăture din nou celorlalţi membri din bandă, însă în final Sierra reuşeşte să îi găsească ascunzătoarea capului reţelei.

Cadrul de final o arată pe poliţistă ameninţându-l cu arma pe El Professor.

Când apare sezonul 5 al serialului Netflix La Casa de Papel
Sierra, ameninţându-l pe El Professor

 Cu o aşa încheiere, nu e de mirare că sezonul 5 este aşteptat cu mare interes. Filmările au început în luna august a anului trecut şi s-a speculat că serialul va ajunge în casele fanilor încă din această lună, însă aceştia mai au de aşteptat. Producătorul serialului, Alex Pina, a dezvăluit că sezonul 5 nu va fi lansat mai devreme de luna septemrie a acestui an. Din noul sezon nu vor lipsi Ursula Corbero (Tokyo), Itziar Ituno (Raquel Morillo), Alvaro Morte (El Professor), Jaime Lorente (Denver), Darko Peric (Helsinki), Pedro Alonso (Berlin), Miguel Heran (Rio), Esther Acebo (Stockholm) sau Mario de la Rosa (Suarez), însă ultimele veşti sunt că vor apărea multe alte personaje. 

 Se pare că acesta va fi ultimul sezon din La Casa de Papel, iar Alex Pina a declarat că mulţi probabil vor fi dezamăgiţi de cum se va încheia serialul.

A mai spus însă şi că a încercat să fie corect cu toate personajele.