Close sidebar
Stiri

Când începe Programul ”Litoralul pentru Toți” 2023? Cât vor costa cazările

[Sursa foto: PixaBay și Foto exclusiv Radio Impuls]

Turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, pot beneficia de reduceri consistente. Când începe Programul Litoralul pentru Toți 2023?


In articol:

Programul ”Litoralul pentru Toţi” s-a lansat în urmă cu mai mulţi ani şi este un program menit să îi ajute atât pe cei care doresc să meargă în concediu la mare, dar nu îşi permit să o facă la preţurile din timpul sezonului, dar şi hotelierii care doresc să-şi rotunjească încasările în extrasezon.

Până în prezent, programul s-a bucurat de un succes deosebit și este organizat în două etape în fiecare an, una înainte de startul sezonului propriu-zis şi una după încheierea sezonului propriu-zis.

Când începe Programul Litoralul pentru Toți 2023?

Prima etapă a programului ”Litoralul pentru Toţi” 2023 a avut loc pe 3 mai 2023 și a ținut până pe 20 iunie. A doua etapă a programului Litoralul pentru toţi 2023 are loc în toamnă, respectiv în perioada 1 septembrie- 15 octombrie 2023, deşi pare un pic târziu, experienţa ultimilor ani ne-a arătat că şi după 1 septembrie am putea avea multe zile potrivite

pentru plajă.

La ediţia din acest an a programului amintit s-au înscris hoteluri precum Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q, din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia, potrivit litoralulromanesc.ro.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria 2023: Cele mai frumoase gânduri pentru cei dragi

Cât vor costa cazările prin Programul Litoralul pentru Toți 2023?

În stațiunea  Mamaia Nord prețurile încep de la 90 de lei/noapte pentru o cameră dublă, fără masă inclusă, pe când în stațiunea din Eforie Nord prețul cazărilor încep de la 113 de lei, la trei hoteluri, camere duble, însă fără mic dejun inclus, conform sursei citate anterior, iar în Saturn prețurile încep de la 105 lei.

Programul “Litoralul pentru Toți” se află la ediția cu numărul 42 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Citește și: Cu cât se ieftinește cazarea la mare după 15 august?