- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Când și unde va fi înmormântat Alain Delon? Marele actor a decis înainte de moartea sa că nu va avea un omagiu național
Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat filmele. Actorul a fost înconjurat de familie în ultimele clipe de viață, iar cei trei copii ai săi au confirmat decesul în cadrul unui comunicat de presă. Alain Delon va fi înmormântat la mijlocul săptămânii la Douchy (Loiret), unde a trăit aproape o jumătate de secol, în cea mai strictă intimitate, conform dorinţei sale.
Citește și: Ce avere a avut Alain Delon și cui i-a lăsat cea mai mare parte din suma colosală?
Când și unde va fi înmormântat Alain Delon?
Alain Delon și-a ales locul de veci și capela la care va fi depus trupul său înainte să moară.
Alain Delon deţinea domeniul Brûlerie din Douchy din 1971, când s-a mutat acolo împreună cu Mireille Darc. În acest mic sat din Gâtinais, cu 1.373 de locuitori, toată lumea l-a văzut pe actor. Construit în timpul Primului Imperiu şi transformat apoi în centru de vacanţă SNCF în anii 1950, Château de La Brûlerie a „ars” apoi, potrivit primarului Abel Martin. „Alain Delon a demolat castelul pentru a-şi construi actuala proprietate”, spune el.
Păstrând doar dependinţele, cuplul Delon-Darc a creat un lac pe locul castelului, în mijlocul unui parc gigantic de câteva zeci de hectare înconjurat de ziduri înalte. În interior, Alain Delon a păstrat totul simplu, singurul lucru care se ştia în sat era că a construit acolo o sală de cinema.Deşi s-a mutat în Elveţia în anii '80, actorul s-a stabilit din nou acolo împreună cu Rosalie van Breemen, mama celor mai mici doi copii ai săi.
De la anunţul morţii sale, fanii actorului s-au adunat la Douchy pentru a-i aduce un ultim omagiu. Duminică, zeci de persoane au trecut pe la una dintre intrările domeniului, situat în mijlocul acestei păduri din Loiret, pentru a depune flori, lumânări, DVD-uri sau pur şi simplu pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Care a fost cauza morții lui Alain Delon?
Cu o carieră bogată în interpretări memorabile, Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Fanii au fost devastați după anunțul cutremurător făcut de cei trei copii ai actorului. „Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa.(...) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.
Actorul a suferit un accident vascular cerebral în 2019, care i-a slăbit foarte mult starea de sănătate. Apoi, a început un război la care puțini se așteptau cu propriii săi copii, după ce aceștia au denunțat-o pe Hiromi Rollin, partenera actorului, că „a profitat” de slăbiciunea lui la acea vreme. Actorul suferise și de limfom, așa că starea lui era destul de fragilă la vârsta de 88 de ani.
Una dintre ultimele ocazii în care a fost văzut la un eveniment public a fost la Festivalul de Film de la Cannes în 2019, unde a primit premiul Palme d'Or onorific pentru întreaga sa carieră. La acel eveniment, a ținut un discurs emoționant. „Seara asta este un pic un omagiu postum, dar fiind încă în viață. Știu că o să plec, dar nu o voi face fără să vă mulțumesc. Dacă sunt vedetă, o datorez publicului”.