Este doliu în lumea teatrului românesc după moartea unuia dintre cei mai mari actori. Mircea Diaconu a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, răpus de o boală grea, cancerul de colon. Actorul ar fi împlinit 75 de ani în Ajunul Crăciunului.
Soția sa, actrița Diana Lupescu, a confirmat sâmbătă, 14 decembrie, trecerea acestuia în neființă.
Când și unde va fi înmormântat Mircea Diaconu
Trupul neînsuflețit al marelui artist Mircea Diaconu va fi depus la Teatrul Nottara astăzi, între orele 11:00 și 16:00, pentru ca toți cei care l-au admirat să-i poată aduce un ultim omagiu. Ulterior, înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns.
„ Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați luni, 16 decembrie, între orele 11:00-16:00, la Teatrul Nottara, unde va fi depus. Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai importanți actori ai scenei și ecranului românesc, cu o carieră remarcabilă în teatru și film. Între anii 2001-2011, a fost directorul Teatrului Nottara. Transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au îndrăgit. Odihnească-se în pace!”, este mesajul transmis de reprezentanții Teatrului Nottara.
Mircea Diaconu rămâne în memoria publicului ca unul dintre cei mai mari actori ai generației sale, cu o carieră impresionantă în teatru și film. De-a lungul decadelor, a încântat spectatorii cu roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara și în numeroase producții cinematografice.
În perioada 2001-2011, a fost director al Teatrului Nottara, o instituție pe care a condus-o cu pasiune și dăruire. Actorul a fost, de asemenea, o figură emblematică în viața publică românească, contribuind la promovarea artei și culturii, dar și la educația tinerelor generații de actori. Puțini știu că Mircea Diaconu a avut o legătură specială cu lumea sportului în tinerețe. În timpul anilor de studiu la Liceul Sportiv din Câmpulung Muscel, acesta a jucat handbal, fiind atras de dinamismul și spiritul de echipă al acestui sport. Cu toate acestea, a decis să-și urmeze adevărata chemare și s-a dedicat teatrului. De-a lungul vieții, actorul a vorbit cu emoție despre sport și chiar a exprimat un regret legat de starea actuală a fotbalului românesc. „M-am separat cu durere de acest domeniu de activitate. Regret ce se întâmplă în fotbalul nostru.”, mărturisea la un moment dat fostul director al Teatrului Nottara. Decesul lui Mircea Diaconu reprezintă o pierdere inestimabilă pentru teatrul și filmul românesc. Cu zeci de roluri memorabile și o contribuție extraordinară la scena culturală a țării, artistul lasă în urmă un gol imens.
Mircea Diaconu s-a stins din viață la 74 de ani. Iată cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie și cum a ajuns din întâmplare să facă o carieră din asta.