Perioada sărbătorilor se apropie, iar elevii și studenții abia așteaptă să înceapă vacanța de iarnă. Iată când se vor întoarce aceștia la școală în 2025.
Mai sunt doar câteva zile până când românii vor sărbătorii Nașterea Domnului și Anul Nou, alături de familie și prieteni. Cu această ocazie, elevii și studenții se vor bucura de câteva zile libere. Iată când începe vacanța de iarnă, dar și când se întorc aceștia la școală în 2025.
Vacanța de iarnă a elevilor va avea loc anul acesta în perioada 21 decembrie 2024- 7 ianuarie 2025. Data de 20 decembrie marchează ultima zi de cursuri din modulul 2, urmând ca miercuri, 8 decembrie, să înceapă al treilea modul, moment în care elevii se vor întoarce în bănci.
În total, elevii vor sta acasă timp de 18 zile, având ocazia să se bucure de magia sărbătorilor alături de cei dragi. După această vacanță, urmează vacanța de schi/mobilă, care se organizează timp de o săptămână, în perioada 10 februarie- 2 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene.
Structura anului școlar 2024-2025:
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Când se întorc studenții la facultate după sărbători?
În ceea ce îi privește pe studenți, aceștia se vir bucura de vacanța de iarnă în perioade diferite, în funcție de universitatea la care sunt înscriși.
Cei care studiază în cadrul facultăților de la Universitatea din București, vor avea vacanță în perioda 23 decembrie- 7 ianuarie. La Academie de Studii Econimice din București, vacanța de iarnă se desfășoară în perioada 23 decembrie – 12 ianuarie 2025.
La Universitatea Politehnică din București, studenții se vor bucura de vacanța de iarnă în perioada 21 decembrie- 7 ianuarie. Cei care studiază la facultățile din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative vor avea vacanță de pe 23 decembrie până pe 5 ianuarie. În aceeași perioadă vor avea vacanța și studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
La Universitatea Transilvania din Brașov, vacanța începe pe 23 decembrie și se termină pe 5 ianuarie. În aceeași perioadă se va desfășura și vacanța studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar și a celor de la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj.