Close sidebar
Stiri mondene

Cântăreața Cher și-a pierdut mama. Mesajul trist postat de artistă în mediul online

Georgia Holt și Cher  [Sursa foto: Facebook]

Cântăreața Cher a anunțat că mama sa, Georgia Holt, a murit la 96 de ani. Aceasta fusese internată în spital cu pneumonie.


In articol:

Cher, artista în vârstă de 76 de ani, a dezvăluit sâmbătă dimineață pe Twitter, că mama sa, Georgia Holt, a murit la 96 de ani. 

Citește și: Cher, apariție pe podium la 76 de ani! Cântăreața a fost surpriza show-lui casei de modă Balmain la Săptămâna modei la Paris

Mesajul trist postat de Cher în mediul online după ce a aflat că mama sa s-a stins din viață 

Actrița, cântăreața și modelul american Georgia HOLT a murit pe 10 decembrie, după ce în luna septembrie a acestui an, fusese internată în spital cu pneumonie. Vestea tristă a fost dată de fiica sa, Cher, pe Twitter, printr-un mesaj simplu și trist:  „Mama a plecat”, a scris Cher pe Twitter alături de un emoji cu chip trist. 

Cher a vorbit anterior despre starea de sănătate a mamei ei când a spus pentru PEOPLE că va fi testată pentru COVID-19 „tot timpul” și a încercat să fie „foarte atentă” cu mama ei în vârstă în perioada sărbătorilor din 2020. 

Cântăreața Cher și-a pierdut mama. Mesajul trist postat de artistă în mediul online
Cântăreața Cher și-a pierdut mama [Sursa foto: Profimedia]

„Avem o mică bulă pe care am avut-o în tot acest timp. Purtăm măști și nu suntem foarte mulți. Sunt sora mea, cumnatul meu, mama mea, asistenta mea. Și stăm departe unul de celălalt. Trebuie să fiu și eu atentă pentru că am astm.... Am diferite probleme de sănătate”, a spus ea. 

Georgia Holt – actriță, model și cântăreață – s-a născut în Arkansas în 1926. A obținut roluri în film și televiziune după ce s-a mutat în Los Angeles, din 1950. A avut apariții în „The Mike Douglas Show” și „The Merv Griffin Show” în

1979 și 1980, lansând în cele din urmă albumul ei de debut „Honky Tonk Woman” în 2013, pe care l-a înregistrat în anii '80.

În 2013, în preajma lansării specialului de o oră de la Lifetime Dear Mom, Love Cher, artista Cher a vorbit cu People despre lecțiile pe care le-a învățat de la mama sa, de-a lungul vieții – în special când a crescut cu ea și sora sa. 

Documentarul a spus povestea Georgiei Holt de la Holt însăși și multe dintre rudele ei- inclusiv Cher și Bartylak, precum și nepoții Chaz Bono și Elijah Blue Allman.

„Nu mi-a dat niciodată mie și surorii mele sfaturi pentru că, sincer, știa că nu le vom lua niciodată în considerare”, a spus Cher despre mama ei. „În schimb, am învățat despre viață ascultând-o vorbind despre lucrurile pe care le-a făcut greșit și despre lucrurile pe care le-a făcut bine”.