- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Care este cauza morții Julietei Szönyi, actrița din „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”? S-a stins din viață la 75 de ani

Frumoasa actriță Julieta Szönyi a murit subit la 75 de ani, lăsând în urmă o moștenire artistică impresionantă, dar și un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o și au admirat-o. Sora ei vitregă a anunțat, prin intermediul unui mesaj emoționant, care este cauza decesului. Iată ce s-a întâmplat cu vedeta din „Toate pânzele sus” și „Enigma Otiliei”.
A murit celebra actriță Julieta Szönyi
Actrița Julieta Szönyi a murit subit în Vinerea Mare, la 75 de ani. Jurnalistul Andrei Partoș a fost cel care a confirmat vestea tristă în mediul online. „Din păcate, sunt nevoit să preiau o astfel de veste. Actrița, colega de clasă, mama, omul deosebit și frumos, Julieta Szonyi ne-a părăsit azi la 6 dimineața, în Vinerea Mare. R.I.P. Drum bun Juli, printre Stele! Sunt alături de soțul ei iubitor, Galfi Akos, coleg de clasă la Școala Maghiară din București.

Care este cauza morții actriței Julieta Szönyi?
La scurt timp după ce s-a aflat despre decesul Julietei Szönyi, sora ei vitregă, Anca Szönyi Thomas, a dezvăluit care este cauza acestuia.
Se pare că actrița suferea de o boală grea, care în ciuda eforturilor ei, i-a adus sfârșitul. Aceasta nu a avut alte probleme de sănătate în trecut, fiind un adevărat exemplu de rezistență și discreție. „Scumpa mea soră vitregă, actrița Julieta Szönyi, pe care am iubit-o atât de mult, tocmai a murit. Ucisă de o leucemie fulminantă! Dintre noi două, eu sunt cea care mă tot accidentam, loveam, rupeam câte ceva, ba cu cârje, operații, ba cu cancere de tot felul… iar EA niciodată nimic, un exemplu de rezistență și totodată discreție. Dar, într-adevăr, fuma mult, muuult, dar întotdeauna în formă! Un final brusc, ciudat și neașteptat”, a transmis Anca Szonyi Thomas, în mediul online, potrivit cancan.ro.
Cariera Julietei Szönyi
Julieta Szönyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara, însă la vârsta de 4 ani s-a mutat la București. Aceasta a studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ și și-a început cariera de actriță la Teatrul din Baia Mare. Pentru o perioadă, ea a jucat și la Teatrul Mic din Capitală, însă contribuțiile aduse industriei cinematografice i-au adus, de fapt, celebritatea.
Julieta Szönyi a cucerit publicul din România la doar 23 de ani, atunci când a interpretat-o pe Otilia în celebra producție „Enigma Otiliei”. La vremea respectivă, ea a împărțit platourile de filmare cu nume mari din lumea filmului, printre care Clody Bertola, Gheorghe Dinică și Sergiu Nicolaescu. Ulterior, în anul 1977, ea a primit rolul Adnanei în serialul „Toate pânzele sus”. Printre producțiile de succes în care a mai jucat se numără „Mirii anului II”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Falansterul”, „Ora zero”, „Mitică Popescu” și „La Gomera”. În ciuda succesului de care se bucura, Julieta a decis să se retragă din actorie la doar 40 de ani și s-a mutat în Germania, alături de familia ei.