Din păcate, România nu se află printre cele 20 de ţări calificate în finala Eurovision din acest an. Roxen, care a interpretat piesa "Amnesia", nu a trecut de semifinale, deşi era cotată printre favorite.
Din prima semifinală, care a avut loc marţi, s-au calificat: Lituania (The Roop- „Discoteque”), Rusia (Manizha- „Russian Woman”), Suedia (Tusse- „Voices”), Cipru (Elena Tsagrinou- „El Diablo”), Norvegia (TIX- „Fallen Angel”), Belgia (Hooverphonic- „The Wrong Place”), Israel (Eden Alene- „Set Me Free”), Azerbaidjan (Efendi- „Mata Hari”), Ucraina (Go_A- „Shum”) şi Malta (Destiny- „Je Me Casse”).
Joi s-a desfăşurat a doua semifinală, de unde au mers mai departe Albania (Anxhela Peristeri- „Karma”), Serbia (Hurricane- „Loco Loco”), Bulgaria (Victoria- „Growing Up Is Getting Old”), Republica Moldova (Natalia Gordienko- „SUGAR”), Portugalia (The Black Mamba- „Love Is
Acestor ţări li se vor alătura în finală şi "marile plătitoare", dar şi câştigătoarea ediţiei de acum doi ani: Marea Britanie (James Newman- „Embers”), Franţa (Barbara Pravi- „Voilà”), Italia (Maneskin- „Zitti E Buoni”), Germania (Jendrik- „I Don’t Feel Hate”), Spania (Blas Canto- „Voy a quedarme”) şi Regatul Ţărilor de Jos (Jeangu Macrooy- „Birth Of A New Age”).
Favorită la câştigarea concursului Eurovision 2021 este Maneskin, trupa care reprezintă Italia. Formaţia din peninsulă are cota 2,85 la câştigarea trofeului Eurovision.
A doua favorită la câştigarea trofeului este Franţa, cu o cotă de 3,75. Barbara Pravi, cu piesa "Voila" este reprezentanta Franţei.
Singura ţară din top trei favorite care a participat şi în semifinale este Malta.
În finală sunt prezenţi şi vecinii noştri din Republica Moldova. Însă Natalia Gordienko are cota 350 pentru triumful de la Rotterdam.