Carmen de la Sălciua este studentă în anul doi la Asistență Socială, iar în câteva zile va începe facultatea. Iată cu ce gânduri pășește în noul an universitar.
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, însă pe viitor s-ar putea reorienta. Artista este studentă în anul doi la Asistență Socială și are planuri mari, alături de soțul ei. Deocamdată muzica este marea ei dragoste, însă după absolvire nu vrea să rămână doar cu diploma. Iată ce gânduri are îndrăgita cântăreață înainte de începerea anului universitar.
Ce planuri are Carmen de la Sălciua după terminarea facultății?
Carmen de la Sălciua se împarte deocamdată între viața de familie, carieră și studii. Îndrăgita artistă a început anul trecut studiile la Facultatea de Teologie, profilul Asistență Socială, iar pe viitor vrea să pună în practică ceea ce a învățat.
Vedeta se gândește să își deschidă o afacere alături de soțul ei, pentru a ajuta cât mai mullți oameni. Prima opțiune a cântăreței a fost Facultatea de Psihologie, însă la îndemnul duhovnicului a luat altă decizie.. „Anul doi de facultate îl voi începe chiar de ziua mea. Sunt foarte încântată de profilul pe care l-am ales, Asistență Socială. Mă educă să fac multe lucruri frumoase față de cum le făceam până acum. Îmi folosește foarte mult și chiar dacă nu sunt prezentă tot timpul, încerc să țin pasul cu toată lumea.
Eu trebuie să-mi împart viața între familie, carieră și viața de student. Am ales acest profil la îndrumarea duhovnicului meu, care este călugăr. El mi-a recomandat lucrul acesta, mi-a dat acest sfat.
Apoi eu am citit mai multe despre asistența socială. Mie mi-a plăcut foarte mult psihologia și mă gândeam că dacă la un moment dat voi ace o facultate, va fi psihologie. După discuția cu duhovnicul meu mi-am schimbat gândurile.
A cunoscut și oameni în domeniu care mi-au spus cât de frumoasă este această meserie. Mai am puțin până voi pune în practică. Nu știu dacă va fi în viitorul foarte apropiat, dar nu se știe niciodată ce-ți rezervă viața. Mă gândesc să deschid ceva cu soțul meu, la un moment dat, ceva pentru a ajuta oamenii”, a declarat Carmen de la Sălciua pentru cancan.ro.
Carmen de la Salciua, împlinită și fericită alături de soțul ei
Carmen de la Sălciua are numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei, care este student la aceeași facultate. În trecut, vedeta spunea că este cel mai bun om pe care Dumnezeu putea să îl aducă în calea ei. Acum, ea se gândește cu drag la momentul în care vor deveni părinți. În fosta căsnicie nu se vedea în postura de mamă, însă acum, alături de omul potrivit, abia așteaptă să își țină copilul în brațe. Artista nu este însărcinată, însă a făcut anumite tratamente pentru ca familia ei să se poată mări pe viitor. „Când eram în cealaltă căsnicie, nu mi-am dorit deloc, pentru că nu simțeam că fostul meu soț o să fie cu mine până la capătul drumului. Și atunci eram foarte sceptică în privința copiilor, dar acum îmi doresc din tot sufletul. Chiar muncim la asta. Am făcut și câteva tratamente”, a declarat Carmen de la Sălciua la podcastului lui Teo Trandafir.
Andreea Bănică a rămas cu un gust amar după vacanța petrecută în Grecia. Vedeta a povestit în mediul online pentru ce servicii groaznice plătesc românii sume mari.