În ultimii ani, cireșele au devenit unele dintre cele mai scumpe fructe de pe piața din România și chiar dacă mulți ar vrea să se bucure de ele, prețul a crescut considerabil și puțin își mai permit să le cumpere.
Citește și: Cât costă un abonament Netflix în 2024?
Chiar dacă mai sunt câteva luni până la vară, pe tarabele piețelor din România au ajuns unele dintre cele mai gustoase fructe, mai exact cireșele. Prețul acestora a crescut considerabil în ultimii ani, astfel că puțini români își mai permit să le cumpere, mai ales pe timp de iarnă. Potrivit observatornews.ro, un kilogram de cireșe costă 250 de lei anul acesta, prețul fiind enorm pentru salariile din țara noastră.
Comercianții sunt conștienți că prețul este unul extrem de mare, însă cumpărătorii ar trebui să ia în considerare și costurile de producție mari și forța de muncă. Cireșele pot fi culese doar de mână, iar cei care fac acest lucru trebuie să aibă grijă să le păstreze codița, în caz contrar, acestea se pot strica foarte ușor.
Citește și: Cât costă un bilet la expoziția Salvador Dali din București?
Cireșele nu sunt doar o gustare delicioasă, acestea au și numeroase beneficii pentru sănătate. Consumate seara, acestea sunt un ajutor de nădejde pentru cei care nu pot să doarmă. Cireșele se numără printre cele câteva alimente bogate în melatonină, hormon care scade temperatura corpului și induce starea de somnolență, astfel că specialiștii recomandă să le consumăm înainte de culcare pentru a avea un somn odihnitor.
De asemenea, cireșele ar trebui să fie consumate de cei care își doresc să slăbească, deoarece au puține calorii, sunt bogate în apă și ajută la eliminarea toxinelor. Acestea pot servi drept o gustare sănătoasă, atunci când cineva trebuie să aibă grijă la alimentație.
Pe lângă faptul că furnizează vitamine esențiale, minerale, carotenoide și fibre alimentare, cireșele ajută și la prevenirea mai multor afecțiuni. Acestea estompează durerile musculare și articulare, întârzie apariția semnelor îmbătrânirii premature, întăresc firele de păr, împiedică dezvoltarea bolii ficatului gras non-alcoolic, ajută la reglarea tensiunii arteriale și scad riscul de ateroscleroză.