Close sidebar
Stiri

Cât costă să angajezi o formație de muzică ușoară la o nuntă sau la un botez

[Sursa foto: Facebook ]

Vrei o nuntă sau un botez de poveste? Atunci, trebuie să ştii exact cât costă să angajezi o formaţie care să întreţină atmosfera.


In articol:

 În ultimii ani, mulţi români au preferat să angajeze un DJ pentru petrecerile de nuntă sau botez. Este o variantă ceva mai ieftină. Însă un program artistic, cu o formaţie de muzică, chiar dacă sunt costuri mai mari, crează o atmosferă de neuitat.

Cât costă să angajezi o formaţie pentru nuntă sau botez

 Pentru o nuntă ca în poveşti, există firme care pun la dispoziţie tot ce înseamnă program artistic. Pachetul de bază porneşte de la o mie de euro, iar în aceşti bani sunt incluşi un solist de muzică uşoară, un solist de muzică populară, un DJ pentru toată durata evenimentului, sistem audio, sistem de lumini, dar şi maşină de fum.

Cât costă să angajezi o formație de muzică ușoară la o nuntă sau la un botez

 Pentru o varietate mai mare, poţi alege un pachet care să includă trei solişti şi un DJ, dar şi sistem profesional de sunet şi de lumini, pentru 1500 de euro.

Preţurile urcă însă dacă vrei un spectacol în toată regula pentru nunta ta. Pentru o formaţie de şapte artişti, care să includă şi trei instrumentişti, trebuie să scoţi din buzunar cel puţin trei mii de euro. În această sumă intră şi DJ-ul, dar şi sistemul audio şi cel de lumini.

Cât costă să angajezi o formație de muzică ușoară la o nuntă sau la un botez

  Pachetul de lux pentru o nuntă ca în filme conţine cinci solişti de muzică populară sau uşoară, la alegere, un solist de muzică grecească, machedonească sau orientală, un artist surpriză, dar şi o formaţie cu cinci instrumentişti. Show-ul va conţine şi un program de cafe concert live, dar şi un program de virtuozităţi muzicale. În pachet sunt incluse şi DJ-ul, sistemul audio şi cel de lumini, două maşini de fum, o maşină pentru baloane şi gheaţă carbonică la primire. Un astfel de pachet nu este chiar la îndemâna oricui, pentru că ar costa minimum cinci mii de euro. Însă pentru o nuntă mare, cu peste 150 de invitaţi, ar merita, având în vedere showul creat cu o asemenea armată de artişti.