Serviciile de streaming au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, fiind modalitatea ideală de a accesa o varietate de filme, seriale și emisiuni TV din confortul propriei case, de pe orice dispozitiv conectat la
Citește și: Top 9 filme noi pe care merita sa le vezi în luna ianuarie pe Netflix
Netflix se poate lăuda cu o varietate de programe originale, lungmetraje, documentare, seriale, animeuri și multe altele, astfel că nu este o surpriză că aceasta este cea mai populară platformă de streaming de la noi. Cei care vor să vizioneze cele mai celebre producții ale momentului pot alege unul dintre cele trei tipuri de abonamente pe care Netflix le pune la dispoziție.
Abonamentul minim este cea mai accesibilă variantă pusă la dispoziție de Netflix și poate fi achiziționat la prețul de 4,99 euro.
Abonamentul Standard aduce câteva caracteristici avansate pentru cei care își doresc să se bucure de cele mai noi filme și seriale. Cu un preț de 9,99 euro pe lună, utilizatorii se pot bucura de o calitate a imaginii de tip HD și pot viziona conținutul de pe două dispozitive în acelați timp.
Cel mai scump și avansat abonament de la Netflix este cel Premium, care poate fi achiziționat la prețul de 11,99 euro. Utilizatorii pot viziona filmele si serialele preferate la o calitate mult mai bună, Ultra HD, de pe patru dispozitive în același timp. Așadar, cei care vor să împartă abonamentl cu prietenii sau sunt în căutarea celei mai bune calități de vizionare pot alege Abonamentul Premium de la Netflix.
Citește și: Cine a strălucit pe covorul roșu la Golden Globes 2024. Cea mai îndrăzneața ținuta de la marele eveniment
HBO Max este a doua cea mai populară platformă de streaming de la noi și le pune la dispoziție utilizatorilor două abonamente, cel lunal, în valoare de 4,99 euro, și cel anual, care costă 39,90 euro. Cei care aleg să plătească în avans abonamentul pentru un an de zile, beneficiază de o reducere de 33%, astfel că din cele 12 luni vor primi bonus 4 luni.
Amazon Prime este o platformă care a intrat de curând în România, astfel că în prezent nu este la fel de populară, precum Netflix sau HBO Max. Cu toate acestea, utilizatorii pot viziona conținutul simultan pe trei dispozitive, pentru un preț de doar 2,75 de euro pe lună.
Disney+ este o platformă care cuprinde filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și multe altele. Utilizatorii pot viziona conținutul pe patru ecrane simultan, iar abonamentul costă 36,99 lei pe lună sau 369,90 lei pe an. Disney+ este disponibil pe telefoane mobile, browsere, console gaming, dispozitive set-top box și televizoare smart.
SktShowtime a ajuns în România în anul 2023 și le pune la dispoziție utilizatorilor producții de la cele mai celebre studiouri din lume, de la Universal Pictures, Dreamworks, Sky Studios și Peacock, până la Nickelodeon, SHOWTIME, Paramount+ și Paramount Pictures. Platforma pune la dispoziție două tipuri de abonamente, unul lunar, în valoare de 3,99 euro, care poate fi anulat oricând și unul anual, la prețul de 30,99 euro.
MUBI este o altă platformă destul de nouă în România, care oferă o listă de 30 de filme pe lună, disponibile timp de 30 de zile, iar apoi filmele vechi sunt înlocuite în fiecare zi cu filme noi. MUBI se concentrează pe filme calsice, independente și nișate, iar abonamentele pe care le pune la dispoziție sunt cele lunare, în valoare de 11,99 euro și cele anuale, la prețul de 97,40 euro.