Ed Sheeran se pregătește pentru cel de-al doilea concert care va avea loc în România, pe data de 24 august 2024. Zeci de mii de fani din toată țara abia așteaptă să asculte piesele celebrului artist, atunci când acesta va urca pe scenă la Arena Națională.
Citește și: Topul celor mai răsunătoare divorțuri ale vedetelor din 2023
Ed Sheeran a cântat pentru prima dată în țara noastră în anul 2019, când și-a făcut apariția pe Arena Națională îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Celebrul cântăreț a interpretat la momentul respectiv cele mai cunoscute piese ale sale, în fața a 50.000 de oameni, și a fost surprins că fanii știu versurile pe de rost.
Concertul lui Ed Sheeran de la București face parte din turneul ”The Mathematics Tour”.
În 2024, celebrul cântăreț are programate mai multe concerte în Bahrain, Dubai, Cipru, Malta și Tenerife.
Ed Sheeran a lucrat anul acesta la două noi albume, în colaborare cu Aaron Dessner, membru al trupei The National. Primul a fost lansat în luna mai și se numește "-ʼ" (Subtract), iar cel de-al doilea a fost lansat în septembrie și este intitulat Autumn Variations. Ambele au ajuns pe locul 1 în întreaga lume.
Citește și: Cele mai frumoase nunți din 2023. Vedetele care au strălucit în rochie de mireasă
La concertul lui Ed Sheeran din 2019 au participat peste 50.000 de oameni, iar acum se așteaptă ca numărul fanilor să fie la fel de mare, motiv pentru care un cumpărător nu poate achiziționa mai mult de 6 bilete. Prețul pe care trebuie să îl plătească fanii din România este cuprins între 299 și 599 de lei, în funcție de zona pe care o aleg.
În acest preț este inclusă și taxa de rerzervare, la care se adaugă și o taxă de comandă/serviciu de 2,5% la finalizarea comenzii. De asemenea, cumpărătorii trebuie să știe că biletele vor fi livrate cu 14 zile înainte de concert, astfel că aceștia nu trebuie să uite să verifice mail-ul de confirmare cu privire la informațiile de plată până la acel termen. Revânzarea biletelor se poate face numai prin platforma oficială de vânzare la valoarea nominală și va fi disponibilă cu cel puțin 14 zile înainte de concert.