• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Cătălin Chirilă, calificare în semifinalele probei de canoe simplu 1000 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris: "Mi-am schimbat puțin strategia de cursă"

Cătălin Chirilă record olimpic
Cătălin Chirilă [Sursa foto: Facebook/ Comitetul Olimpic și Sportiv Român]
Jocurile Olimpice de la Paris. Cătălin Chirilă s-a calificat în semifinale și a stabilit un nou record olimpic.

Cătălin Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, a concurat în seria a treia şi a fost cronometrat cu timpul 3:44.75, terminând primul în serie, detaşat, stabilind recordul olimpic al probei, scrie News.ro. Pe locul doi s-a clasat francezul Adrien Bart, cu timpul 3:46.93. Singurul care a putut să se țină de Chirilă a fost francezul Adrien Bart, dar chiar și acesta a terminat la o diferență de peste o barcă, reprezentantul nostru dominând peste trei sferturi din cursă.

Amintim că semifinalele sunt programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala olimpică.

A fost o cursă destul de intensă. Mi-am schimbat puțin strategia de cursă din cauza francezului Bart. Vorbesc adesea despre tactica care se poate schimba în funcție de adversar, așa a fost azi. Nu am vrut să-l las foarte în față, pentru a nu-i oferi confort psihologic. Au fost ceva valuri la jumătatea cursei, să fiu sincer, cred că de la șalupele de filmare, sper să nu fie așa și la semifinale.

M-au incomodat puțin la direcție. Voi putea aborda cursa de semifinale mai liniștit. E prima dată când voi trage în două ore, semifinale și finală. Am resurse, voi da tot!”,
spune Cătălin Chirilă.

Cătălin Chirilă record olimpic
Cătălin Chirilă[Sursa foto: Facebook/ Comitetul Olimpic și Sportiv Român]

Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinale

Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinale!
Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinale! [Sursa foto: ]

Citește și: Campionul olimpic italian critică dur organizarea pentru condițiile de cazare la Jocurile Olimpice de la Paris: "Sunt dezamăgit". Thomas Ceccon, filmat când dormea în parc

COSR, mesaj pentru Cătălin Chirilă

”Team Romania la Jocurile Olimpice Paris 2024. Cătălin Chirilă, primul pas spre visul olimpic, primul în seria de calificare. Canoistul Cătălin Chirilă, campion mondial și european în simplu, a concurat în seria a treia și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75. El s-a calificat direct în semifinalele programate pe 9 august, în aceeași zi cu finala olimpică. Cu Lord, câinele său pictat pe canoe, Cătălin a vâslit eficient, și-a consolidat statutul de favorit și e mulțumit de prima cursă, una care a risipit nerăbdarea de a concura la Jocuri.

Adversarii săi direcți în lupta pentru podium au trecut și ei mai departe. Și cehul Fuksa, și brazilianul Queiroz, rusul Petrov, polonezul Glazunow și moldoveanul Tarnovschi sunt în semifinale. Succes, Cătălin!”, este mesajul scris de COSR.

Citește și: Cine este și cu ce se ocupă Yusuf Dikec, turcul care a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris? A fost comparat cu un asasin profesionist

Cătălin Chirilă a apărut cu steagul Braziliei la Jocurile Olimpice 2024

În momentul în care Chirilă a încheiat cursa, pe grafica organizatorilor de la Paris și, implicit, pe canalele de televiziune care au transmis în direct, în loc de steagul României a apărut cel al Braziliei. Aceeași gafă s-a produs și cu ceilalți care au completat podiumul: francezul Adrien Bart a apărut cu steagul Cehiei, iar italianul Carlo Tacchini cu cel al Ungariei.

Cătălin Chirilă record olimpic
Cătălin Chirilă[Sursa foto: Facebook/ Comitetul Olimpic și Sportiv Român]

Team Romania, șapte medalii până acum la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Astfel, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Cătălin Chirilă are șanse mari să aducă încă o medalie României. Până acum, Team Romania a câștigat șapte medalii la JO 2024: două aduse de David Popovici (aur la 200 metri liber și bronz la 100 metri liber) și cinci medalii aduse de echipajele de canotaj: aur la dublu vâsle maculin, aur la 8+1 feminin, argint la dublu vâsle femin, argint la dublu rame feminin și argint la dublu vâsle feminin categoria ușoară.