Mai sunt doar câteva zile până la startul Eurovision 2021! Evenimentul va debuta pe 18 mai, cu prima semifinală, la Rotterdam, când va concura și artista Roxen, reprezentanta României. A doua semifinală e programată pentru 20 mai, iar finala, pentru 22 mai. Din primele informații, fiecare participant va primi un punctaj, acesta este adunat din notele juriului și cele acordate de fani.
„Este o mare bucurie să susțin Romania din această postură inedită. Știu foarte bine ce înseamnă să îți reprezinți țara într-o competiție ș i emoțiile pe care le trăiești în acele momente.
Până la marele eveniment, publicul va afla detalii despre atmosfera de la Eurovision 2021 cu ajutorul emisiunii „Destinația Eurovision”. În fiecare seară de la 20:50, telespectatorii vor putea să urmărească povestea participării României la ediția numărul 65 a concursului. Imaginile din culisele evenimentului și din capitala Eurovision 2021 sunt prezentate de gazda emisiunii, Sonia Argint.
Reamintim că prima ediție a avut loc în anul 1956, în Elveția. De-a lungul timpului, au urcat artiști pe scena acestui concurs muzical pentru a reprezenta țara. Până în acest moment, România a obținut de două ori locul trei, o dată în 2005, o dată în 2010, și o dată locul patru, în anul 2006. Tema din acest an a Eurovision Song Contest 2021 este „Open Up”.