Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare foarte importantă în România, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 15 august. De Sfânta Maria, românii beneficiază de o zi liberă de la stat.
În fiecare an, românii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Cu ocazia acestei sărbători, românii primesc o zi liberă de la stat, doar că în acest an au ghinion din acest puncte de vedere. Sfânta Maria va pica în 2021 într-o zi de duminică, iar autorităţile nu au anunţat că weekend-ul se va prelungi până luni, aşa cum s-a mai procedat cu ocazia altor sărbători. Aşadar, weekend-ul în care pică Adormirea Maicii Domnului va fi unul normal, cu cele două zile libere clasice.
Până la finalul anului, vor mai fi patru zile libere. Autorităţile s-ar putea revanşa la finalul lunii noiembrie, când se sărbătoresc Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie. Cele două zile libere sunt legate şi pică în zilele de marţi şi miercuri, iar dacă autorităţile vor decide să le acorde românilor şi ziua de luni liberă, atunci vom putea beneficia de cinci zile libere legate, de sâmbătă până miercuri.
Prima şi a doua zi de Crăciun sunt de asemenea zile libere legale, pe 25 şi 26 decembrie, însă în acest an vom sărbători naşterea lui Iisus în weekend. Crăciunul va pica sâmbăta.
În acest an, românii vor beneficia în total de 15 zile libere, dar opt dintre ele au picat sau vor pica în weekend. Comparativ cu alte state din Europa, România este depăşită la acest capitol de Elveţia, care este lider, cu 28 de zile libere legale în 2021.