Pe 24 noiembrie 1991, lumea muzicii era zguduită de o veste teribilă. Freddie Mercury a fost găsit mort în casa din Kensignton, la doar 45 de ani. O pneumonie cauzată de SIDA a fost de vină pentru decesul marelui artist, care avea testamentul deja pregătit. Fostul solist al trupei Queen a împărţit averea celor mai iubite persoane din viaţa sa: părinţii, sora şi fosta logodnică, Mary Austin.
Mary Austin a fost persoana căreia Freddie i-a lăsat cea mai mare parte din avere. Deşi logodna lor nu a rezistat foarte mult în timp, cei doi au rămas în relaţii excelente, chiar şi după despărţire, iar prietenia dintre cei doi a rezistat până la moartea starului. Freddie a spus despre Mary că este "dragostea vieţii sale", iar sentimentele au fost transpuse şi în testament.
Restul procentului de 50% fost împărţit de părinţii lui Freddie şi sora acestuia. După ce şi părinţii s-au stins din viaţă, partea lui Mary a crescut la 75%.Filmul "Bohemian Rhapsody", lansat în 2018, a avut încasări uriaşe, bani de care au beneficiat ceilalţi membri ai trupei Queen, dar şi fost logodnică a lui Freddie.
Buna sa prietenă are o cotă parte şi din câştigurile trupei Queen. Veniturile se împart între ea, chitaristul Brian May, bateristul Roger Taylor şi basistul John Deacon. Mary Austin primeşte în jur de 19% din tot ce încasează trupa, fie că este vorba despre turnee sau bani proveniţi din drepturile de autor.