Un bărbat în vârstă de 67 de ani a încasat 538.000 de euro, chiar dacă nu a mai mers la muncă din anul 2005. Din primele informații, timp de 15 ani, managerul spitalului la care lucra a acoperit absențele sale, iar în tot acest timp, Salvatore Scumace a încasat peste jumătate de milion de euro.
Totodată, instituția a schimbat șase manageri. Pentru că au acoperit cazul intalianului, aceștia sunt cercetați în legătură cu presupusul absentism. La rândul său, Salvatore Scumace este și el acuzat de abuz de serviciu, fals și extorcare agravată.
Italianul a fost concediat în anul 2020
Potrivit surselor, cazul lui nu este singular, acoperirea angajaților din sectorul public este o practică des întâlnită. Datorită perioadei îndelungate în care nu a fost prins, cazul italianului este un record.
De asemenea, pentru a-l face pe managerul spitalului unde lucra să nu întocmească un raport disciplinar cu privire la absențele sale, Salvatore Scumace a recurs la amenințări. De precizat este că prezența lui nu a fost niciodată verificată de noii manageri ai spitalului, nici de cei de la resurse umane. Într-un final, italianul a fost prins, iar la scurt timp, Salvatore Scumace a fost concediat în octombrie 2020.
Ștefănel Suciu, un băiețel de trei ani, are nevoie de ajutorul nostru al tuturor! E diagnosticat cu o boală grea, iar leacul ei este unul foarte costisitor.