Close sidebar
Stiri

Dimineața Nebună: Un bărbat a sunat la 112, nemulțumit de serviciile unei prostituate! Ce măsuri au luat polițiștii

Un bărbat a sunat la 112, nemulțumit de serviciile unei prostituate [Sursa foto: Captură YouTube]

Un bărbat din Botoşani a sunat la 112 pentru a reclama faptul că nu este mulțumit de serviciile prestate de două prostituate. Avem detalii în articol!


In articol:

Caz incredibil la Botoșani! Un bărbat a sunat la 112 pentru a reclama faptul că este nemulțumit de serviciile unei prostituate. Întors recent din străinătate, apelantul a închiriat o cameră la o pensiune, acolo unde a vrut să aibă o noapte de relaxare. Ulterior, botoșăneanul a apelat la serviciile a două prostituate cu care spera să petreacă o noapte de neuitat.

Bărbatul a pus la bătaie aproximativ 1.000 de euro, atât pentru cazare, cât și pentru serviciile a două femei.

În momentul când fetele și-au cerut banii promiși, bărbatul a intenționat să le dea mai puțini bani decât stabiliseră inițial, fiind nemulțumit de prestația uneia dintre ele. Pentru că fata nu s-a lăsat înduplecată, acesta a decis să sune la 112, relatând cele întâmplate.

Un bărbat a sunat la 112, nemulțumit de serviciile unei prostituate
Un bărbat a sunat la 112, nemulțumit de serviciile unei prostituate[Sursa foto: PixaBay]

Bărbatul a fost amnedat cu o amendă în valoare de 3.000 de lei  

De asemenea, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Oamenii legii nu au fost deloc înduplecați de explicațiile bărbatului și l-au amendat pentru apelarea abuzivă a serviciului unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, polițiștii au sancționat-o și pe una dintre cele două escorte care au venit la pensiune pentru atragerea de persoane, în locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale spre a obține foloase materiale. 

„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, iar tânăra cu o amendă în valoare de 1.500 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Despre acest subiect au vorbit și matinalii Mișu și Cosmin în matinalul ”Dimineața nebună”.