• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Cazul femeii lovită mortal de o bucată de gheață stârnește reacții în lanț. Cum putea fi evitată tragedia fatală

Femeia de 35 de ani a fost lovită mortal de o bucată mare de gheață 
Femeia de 35 de ani a fost lovită mortal de o bucată mare de gheață  [Sursa foto: Captură video]
Ies la iveală noi detalii în cazul femeii ucise de o bucată de gheață căzută de pe un bloc din Chiajna. Iată cum putea fi salvată victima!

Femeia în vârstă de 35 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață desprinsă de pe un bloc în cartierul Militari Residence. Cu doar câteva secunde înainte, a privit în sus, dar nu a mai apucat să se îndepărteze de zonă. Alertat de zgomot, soțul femeii își dă seama că s-a petrecut ceva grav și iese într-un suflet din mașină. Din imaginile surprinse de camerele VIDEO se poate observa cum structura acoperișului a favorizat acumularea și, ulterior, desprinderea zăpezii și a gheții.

Deși a încercat să se ferească, victima nu a avut suficient timp să reacționeze și a fost lovită în plin, prăbuşindu‑se la pământ. Bucata enormă de gheaţă a căzut de la o înălţime de mai bine de 20 de metri şi a devenit o armă mortală. Soțul ei, aflat la câțiva pași în spate, a ajuns imediat la locul incidentului, însă rănile suferite au fost fatale. Bărbatul a verificat dacă victima mai respiră. De asemenea, alți doi martori au ajuns lângă femeia strivită de țurțure.
În urma tragediei, avocata Crina Radu a explicat cine ar putea să fie vinovat de moartea femeii. Aceste entități, prin intermediul reprezentanților lor, aveau nu doar capacitatea, ci și obligația legală de a solicita ajutorul autorităților competente, în acest caz al pompierilor, pentru a curăța acoperișurile de zăpadă și gheață acumulată. În ciuda avertismentelor și recomandărilor primite de la primăria Chiajna, care îndemna la îndepărtarea în siguranță a acestor potențiale pericole, asociațiile au omis să acționeze în consecință.

„În opinia mea, asociația de proprietari ar fi trebuit să ceară ajutorul, să solicite sprijinul de la pompieri să elibereze zăpada de pe acoperiș. Eu am văzut pe site că Primăria din Chiajna cumva le recomanda asociațiilor de proprietari să îndepărteze zăpada, țurțurii de gheață de pe acoperiș. Totuși, din ce am înțeles din presă, soțul victimei era tocmai președintele blocului. În primul rând, Primăria este cea care poate să îi sancționeze.

Sunt hotărâri ale Consiliului Local și Primăria le poate aplica amenzi usturătoare. Asociațiile pot fi amendate în astfel de situații. Din păcate, acolo vorbim despre o ucidere din culpă și răspunzători, în acest caz, ar fi președintele blocului, președintele asociației de proprietari care trebuia să se asigure că se eliberează acoperișul de gheață sau zăpadă. Sigur că nu singur făcea treaba aceasta, dar putea solicita pompierilor să vină să îndepărteze gheața și zăpada de pe acoperiș”, a explicat Crina Radu, potrivit wowbiz.ro.

 lovită mortal de o bucată mare de gheață 
Femeia de 35 de ani a fost lovită mortal de o bucată mare de gheață [Sursa foto: Captură video, colaj Radio Impuls]

Citește și: Dezvăluirile uluitoare ale martorilor despre femeia în vârstă de 35 de ani din Chiajna care a fost ucisă pe loc de bucată de gheaţă

„Acum, răspunzător eu spun că este președintele blocului sau asociația de proprietari, prin reprezentant. Practic reprezentantul asociației ar fi trebuit să solicite la ISU sprijin pentru eliberarea acoperișului, îndepărtarea zăpezii și a stratului de gheață. Totuși, eu spun să și Primăria are o culpă pentru că putea să aplice niște sancțiuni contravenționale, tocmai pentru a se asigura că sunt respectate regulile. Nu doar să posteze pe internet anunțul referitor la amenzile pe care urmează să le aplice asociațiilor care nu îndepărtează zăpada și țurțurii de gheață (…) De ce întotdeauna se așteaptă ca cineva să moară ca să ia niște măsuri?! După ce s-a întâmplat acest nefericit caz, toate asociațiile au început să sune la ISU să vină să îndepărteze zăpada și gheața, dar asta după ce deja o persoană a murit din această cauză. Mereu trebuie să existe un caz foarte grav, un caz nefericit ca ulterior și alte persoane sau asociații să ia niște măsuri”, a spus Crina Radu.

Conform surselor, cu o zi înainte de tragedie, administratorii complexului au trimis mesaje locatarilor, avertizându-i să nu meargă pe lângă clădiri. Problema este că între bloc și gardul complexului sunt doar câțiva metri, iar evitarea pericolului era aproape imposibilă. Primăria Chiajna a anunțat că va trimite corpul de control pentru a verifica toate asociațiile de proprietari din zonă. Însă măsura vine abia după ce o viață a fost pierdută.

o femeie moare lovită de o bucată de gheață
Momentul fatal în care o femeie moare lovită de o bucată de gheață, desprinsă de pe un bloc din Chiajna.[Sursa foto: Captură video]

Citește și: Mircea Minea, primarul din Ilfov, primele declaraţii despre cazul femeii de 35 de ani, ucisă de bucata imensă de gheaţă

„Regretăm tragicul incident care a avut loc astăzi, în Chiajna, jud. Ilfov, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de o bucată de gheaţă căzută de pe acoperişul unui bloc. Fac apel la toţi operatorii de salubritate, la asociaţiile de proprietari, administratorii de clădiri şi la locuitorii Capitalei să cureţe ţurţurii de la streşini, inclusiv de la clădirile abandonate din proximitate, şi gheaţa de pe trotuarul din faţa locuinţei, înainte ca acestea să devină un pericol pentru trecători. Siguranţa oamenilor trebuie să fie o prioritate comună, iar printr-un efort colectiv putem evita alte evenimente nefericite”, a scris Lucian Judele, marţi, pe Facebook.

Soțul femeii strivite de gheață în Chiajna este administratorul blocului

Administratorul blocului ar fi chiar soțul victimei, care va fi obligat să se supună rigorilor legii. Potrivit legii, bărbatul ar fi trebuit să se ocupe de îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor de pe acoperiș. Legea impune proprietarilor de case, firmelor și asociațiilor de locatari să curețe zăpada în cel mult 24 de ore după oprirea ninsorii. Amenzile pentru nerespectarea acestei obligații pornesc de la 200 de lei și pot ajunge până la 2.500 de lei. În acest caz, asociația de locatari riscă o amendă de 2.500 de lei, iar administratorul blocului poate fi sancționat cu până la 10.000 de lei.