Kim Kardashian are o avere impresionantă, având în vedere că nu multă lume ştie ce afaceri are. Vedeta din Statele Unite ale Americii a intrat de curând într-un grup select, printre bogaţii planetei.
Surprinzător sau nu, Kim Kardashian este una dintre cele mai influente femei din lume. Este una dintre reginele reţelelor de socializare, având zeci de milioane de fani. Recent, fost soţie a lui Kanye West a intrat într-un grup extrem de select. Forbes scrie că americanca de 40 de ani a atins pragul de un miliard de dolari. Averea impresionantă nu a realizat-o însă doar ca "influencer", ci şi din diverse afaceri.
În luna octombrie a anului trecut, averea lui Kim Kardashian era estimată de către Forbes la 780 de milioane de dolari. Însă cum a reuşit americanca să îşi înmulţească banii atât de repede? Două dintre afcerile sale au avut un succes imens, fiind vorba despre KKW Beauty şi Skims. Kim a înfiinţat compania KKW Beauty în 2017, urmându-şi sora pe piaţa produselor de înfrumuseţare. A avut un succes uriaş cu această companie, iar anul trecut a vândut către Coty 20% din acţiuni pentru 200 de milioane de dolari.
Cealaltă companie pe care o deţine Kim Kardashian, Skims, a avut din nou un succes imens în rândul femeilor. Firma care comercializează lenjerie intimă este evaluată de către Forbes la 500 de milioane de dolari. Vânzările au crescut foarte mult în timpul pandemiei, când toată lumea stătea în casă, iar oamenii aveau nevoie de lenjerie şi de haine lejere.