Close sidebar
Stiri mondene

Ce despăgubiri trebuie să-i plătească Jandarmeria Română trapperului Gheboasă în urma incidentului de la UNTOLD

Gheboasă va primi despăgubiri după ce instanța a anulat amenda primită după prestația de la UNTOLD  [Sursa foto: Facebook]

Gheboasă a obţinut, în primă instanţă, anularea procesului-verbal prin care a fost amendat de jandarmi la UNTOLD 2023. Ce despăgubiri trebuie să primească?


In articol:

Gheboasă a fost protagonistul unui incident controversat în vara anului 2023. Artistul a fost amendat în urma prestației de la festivalul UNTOLD pentru că a cântat o melodie care ar fi avut un conținut vulgar. La mai bine de un an de la incident, amenda a fost anulată, iar Jandarmeria Română trebuie să-i plătească trapperului despăgubiri. Iată ce se arată în decizia instanței.

Citește și: Monica Odagiu, despre coșmarurile pe care le are după accidentul în care a fost implicată: "Nu doresc asta nimănui, nici celui mai mare duşman al meu"

Gheboasă a fost amendat la UNTOLD 2023
Motivul pentru care Gheboasă a fost amendat la UNTOLD 2023[Sursa foto: Facebook]

Gheboasă a fost amendat în urma prestației de la UNTOLD

Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, a fost amendat cu 1.000 de lei în vara anului 2023 de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca după ce a cântat pe scena festivalului UNTOLD o melodie care ar fi avut un limbaj nepotrivit la adresa femeilor.

Cu toate acestea, piesa a fost cerută de public la momentul respectiv, spectatorii cântând versurile împreună cu interpretul.

„În data de 6 august a.c., ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la concertul susținut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă în urma analizării informațiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancțiune contravenționala, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru «proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora»”, a transmis în 2023 Jandarmeria Cluj.

Citește și: De ce a murit, de fapt, astroloaga Ingrid Baciu? Cauza oficială a decesului făcută public

Jandarmeria Română trebuie să-i plătească despăgubiri trapperului Gheboasă
Gheboasă[Sursa foto: Facebook]

Ce despăgubiri trebuie să primească Gheboasă?

Gheboasă a contestat în instanţă amenda primită, iar instanţa clujeană i-a admis cererea, dispunând anularea procesului-verbal de contravenţie emis pe numele său. Acum, Jandarmeria Română trebuie să-i plătească despăgubiri în valoare de 6.778,75 lei, aproape de 7 ori mai mult decât amenda primită inițial.

„Ora estimata: 08:00. Complet: Complet C10-NCPC. Tip solutie: Admite cererea. Solutia pe scurt: Admite plângerea contravenţională formulată de petentul G. G.-E., în contradictoriu cu intimata M. A. I. – J. R. – G. D. J. M. „Ş. C.-P.” C.-N. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de A. E. Î. I. în interesul petentului. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GJCJ nr. 1001379/08.08.2023. Obligă intimata să achite petentului suma de 6.778,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 08 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 25/2025 08.01.2025”, se arată în decizia instanței, potrivit cancan.ro. Cu toate acestea, ea nu este definitivă, putând fi contestată cu apel în 30 de zile de la comunicare.