Din acest articol vei afla de ce documente ai nevoie pentru a adăuga un nou punct de lucru al firmei. Punctul de lucru poate fi şi la sediul social, însă dacă activitatea fizică se desfăşoară în altă parte, acel loc trebuie adăugat ca punct de lucru al firmei.
- Actul constitutiv al societății
- Certificatul constatator al societății
- Declarația model 3
- Decizie a Asociatului Unic/Hotărârea AGA, după caz
- Anexă contor cuvinte la Decizie/Hotărâre AGA
- Dovada folosinței/deținerii spațiului ce urmează a fi folosit drept punct de lucru (contract de comodat, închiriere, certificat de moștenitor, titlu de proprietate, contract de vânzare etc.)
- Acordul vecinilor (dacă este cazul)
Potrivit art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ”Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituția publică și instituția publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligația să solicite înregistrarea fiscală a entității respective, ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenției
Astfel, dacă la la punctul de lucru există minimum 5 angajați, acesta trebuie înregistrat și la ANAF. Iată de ce documente ai nevoie. Acestea se vor depune în raza sediului ANAF din proximitatea punctului de lucru.
- formularul 060 – in doua exemplare orginale, unul ramane la tine si unul se duce la ANAF
- rezoluția de la Registrul Comerțului (adică documentele în baza cărora s-a înființat punctul de lucru), în copie
- dovada deținerii spațiului ca punct de lucru (practic documentele pe care le-ai depus la Registrul Comerțului atunci când ai înființat punctul de lucru), în copie
- buletinul administratorului, în copie
- dacă este cazul, împuternicirea persoanei care depune documentele la ANAF