Valentine's Day sau Ziua Îndrăgostiților este una dintre cele mai iubite sărbători, deoarece celebrează dragostea necondiționată dintre două persoane. Având în vedere că doar câteva zile ne mai despart de această sărbătoare a venit momentul să aflăm care sunt tradițiile și obiceiurile simple, dar semnificative care pot atrage iubirea în viața noastră.
Citește și: Mesaje de Valentine's Day 2024: Cele mai frumoase urări pentru Ziua Îndrăgostiților
Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește în întreaga lume pe data de 14 februarie, fiind un bun prilej pentru a le arăta oamenilor dragi din viața noastră cât de mult contează pentru noi.
Tinerele care sunt trezite de sărutul partenerului în dimineața de Ziua Îndrăgostiților se spune că vor avea noroc în dragoste în anul respectiv.
Obiceiurile și tradițiile de Valentine's Day sunt diferite de la o țară la alta. În Japonia, femeile sunt cele care le dăruiesc bărbaților din viața lor ciocolată, urmând ca aceștia să facă și ei cadouri la rândul lor pe data de 14 martie. În Finlanda, ziua de 14 februarie este mai mult despre prietenie decât despre iubire, însă la această dată foarte multe persoane aleg să se logodească sau să se căsătorească.
Tradiția de a visa ursitul a ajuns și în Marea Britanie, astfel că pe 14 februarie se spune că tinerele ar trebui să își pună sub pernă o frunză de dafin și să mănânce doar ouă cu sare, deoarece în acest fel își vor visa viitorul soț. În Italia, primul bărbat pe care fetele îl văd pe feresatră sau primul bărbat care le seamănă se spune că le va deveni soț.
Citește și: Motivul pentru care Valentine's Day se sărbătorește pe 14 februarie
Ziua de 14 februarie este înconjurată de o mulțime de superstiții care ne arată de ce trebuie să ne ferim pentru a nu aduce ghinionul în relațiile noastre. Se spune că de Ziua Îndrăgostiților nu este bine să te cerți cu partenerul, deoarece relația voastră va fi greu încercată și se va sfârși foarte curând. De asemenea, se crede că nu este bine să oferi un buchet cu 13 trandafiri, deoarece acest număr va aduce ghinion relației tale.
Îndrăgostiții trebuie să aibă grijă și la ce cadouri oferă în luna iubirii, deoarece unele dintre ele pot atrage despărțirea și sigurătatea. Cei care decid să îi ofere partenerului un ceas trebuie să știe că acesta simbolizează trecerea timpului și anunță sfârșitul unei realații. Un alt cadou care poate atrage o despărțire în viitorul apropiat este încălțămintea, care sugerează ideea de a pleca sau de a te îndepărta cât mai repede de persoana iubită.