Bucureștiul prinde viață în weekendul 6-7 aprilie 2024! Cei care vor să se distreze după o săptămână agitată, au la dispoziție o mulțime de evenimente interesante pentru toate gusturile. Fie că vorbim de spectacole de teatru, concerte, expoziții sau spectacole de stand-up comedy, în marile orașe nu ai cum să te plictisești. În București, acesta este primul weekend cu „Străzi deschise”, dar și cu plimbări cu vaporașul pe lacul din Parcul IOR. Iată care sunt evenimentele care vor avea loc în ultimele zile ale lunii martie 2024.
Citește și: Cine este bărbatul care a aterizat cu elicopterul la benzinărie ca să alimenteze: ”A băgat GPL de 50 lei”
Anul acesta, cel mai mare eveniment outdoor din București, ”Străzi deschise, București – Promenadă urbană” începe pe 6 aprilie și va dura până pe 13 octombrie.
„În aceste zone se vor organiza diverse spectacole de teatru, concerte stradale, expoziții, ateliere pentru copii și activități sportive. Peste un milion de bucureșteni și turiști au participat anul trecut la acest eveniment.
În primul weekend, 6-7 aprilie 2024, Calea Victoriei devine pietonală, între orele 10.00 și 22.00, pe segmentul de drum Piața Victoriei – intersecția cu str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor”, a scris primarul Nicușor Dan pe Facebook.
Expoziția „ Universul Salvador Dali ” este deschisă publicului la ARCUB-Hanu Gabroveni, în perioada 13 decembrie 2023-12 mai 2024. Una dintre cele mai ample expoziții dedicate excentricului artist a ajuns și la București și cuprinde 170 de lucrări, ce vor purta pasionații de artă prin lumea fascinantă a acestuia. Vizitatorii pot admira sculpturi în mărime naturală, grafică, gravuri, litografii, mobilier suprarealist, miniaturi din aur și pietre prețioase.
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, iar în acest weekend va concerta la 14th Lane, alături de Marius Bațu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19:30.
Citește și: Lenny Kravitz va concerta pe scena principală de la UNTOLD 2024
Ducu Bertzi este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, iar duminica aceasta, pe 7 aprilie 2024, va susține un concert de excepție la Iași, la Berarium Tankeria Ursus. Evenimentul începe la ora 20:00, iar iubitorii muzicii folk sunt așteptați în număr cât mai mare.
Începând de miercuri, 3 aprilie, plimbările cu vaporașul pe lacul din Parcul IOR au fost reluate. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut anunțul pe contul de Facebook. Vă era dor? Vin cu vești bune, sigur, în măsura în care și vremea ține cu noi. De mâine, ne putem plimba cu vaporașul în Parcul IOR”, a transmis edilul. Plimbările sunt gratuite, iar cei care locuiesc în Sectorul 3 au prioritate la îmbarcare.
În perioada 5-7 aprilie 2024, va avea loc Festivalul CINEmaSPRIJINA, la Cluj-Napoca. Timp de trei zile cei prezenți pot urmări filme în avanpremieră, producții care au ajuns recent în atenția publicului, un performance special, expoziții de artă, ateliere de dezvoltare personală și un concert-surpriză. Festivalul a ajuns la cea de-a doua ediție și va avea loc la Cinema Victoria.
În cazul în care concertele și piesele de teatru nu v-au convins să ieșiți din casă weekendul acesta, atunci poate un stand-up comedy va fi mai interesant pentru voi. Țuțu, Manolescu și Țintă își dau întâlnire duminică, 7 aprilie, la Charlie’s Pub, din Timișoara, de la ora 19:30, și vă prezintă un spectacol pe cinste, la care vă veți distra cu siguranță alături de prieteni sau familie.