Dinu Maxer este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi și a ajuns în atenția publicului în urma divorțului de fosta sa soție, Deea Maxer. Cei doi formau un cuplu foarte apreciat în showbizul românesc, însă deși au doi copii împreună, au decis să meargă pe drumuri separate.
Dinu Maxer și-a descoperit talentul artistic de la o vârstă fragedă, așa că a urmat Școala de Muzică și Școala Populară de Artă, ambele la secția pian. După terminarea liceului, cântărețul a decis să urmeze Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, pe care a absolvit-o cu 10 pe linie.
Deși ar fi putut fi un medic de succes, Dinu Maxer a lăsat deoparte o meserie extrem de bănoasă pentru scenă. Îndrăgitul cântăreț a făcut parte timp de 5 ani și din trupa Axxa pe care a înființat-o alături de prietenul său, Mihai Onilă.
Citește și: Cât costă o vacanță în Turcia în 2023: Cele mai frumoase stațiuni
Deea și Dinu Maxer au făcut o echipă bună atât în viața de familie, cât și în cea profesională, astfel că cei doi reușiseră să pună bazele unei afaceri care le aducea lunar în conturi sume frumușele de bani. Deea a fost solistă în trupa Ispita, înființată în 2005, iar după destrămarea acesteia, s-a dedicat unei cariere solo. Fosta soție a lui Dinu Maxer nu a profesat nici ea în domeniul pe care la studiat în facultate, respectiv jurnalismul, însă obține venituri suplimentare din MLM (Marketingul pe mai multe niveluri -MLM- sau marketingul în rețea este reprezentat de persoane care vând produse către public – adesea prin intermediul vânzărilor directe). Dinu a susținut-o pe soția sa de-a lungul carierei, iar în prezent făcea parte din echipa pe care și-a construit-o, însă câștiga suime mai mici decât ea.
„Sunt foarte mândru de soția mea! Faptul că Deea a reușit în acest sistem este prin faptul că este foarte încântată și de produse, adică nu e o simplă reclamă, gen influencer. Suma pe care o aduce în casă este de 3000 de euro, dar nu numai Deea câștigă banii ăștia, are o echipă sub ea și inclusiv eu, care sunt în echipa ei, fiindcă mi s-a părut un sistem foarte inteligent făcut, inclusiv eu, luna asta, am venituri, nu care ating miile de euro, dar e bine. Suntem 3-4 oameni care câștigăm peste 1000 de lei pe lună. În momentul ăsta pot să spun că a devenit o afacere de familie, în care m-am implicat și eu de astăzi 100%.”, a dezvăluit Dinu Maxer pentru wowbiz.ro.