Daniela Iliescu și Culiță Sterp, părinți pentru a doua oară! Cu ce greutate s-a născut fetița?
Daniela Iliescu a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă pe data de 3 martie, iar vestea a fost împărtășită cu fanii chiar de către fericiții părinți. Momentul special a fost marcat printr-o fotografie emoționantă publicată pe rețelele de socializare, în care artista își ține micuța în brațe, alături de Culiță și fiul lor, Milan.
Ce greutate are fetița Danielei și a lui Culiță Sterp
Nașterea fetiței a fost așteptată cu emoție de întreaga familie, iar acum, părinții trăiesc unul dintre cele mai speciale momente din viața lor.
Daniela și Culiță sunt în culmea fericirii, iar reacțiile din partea fanilor nu au întârziat să apară. Mii de oameni le-au transmis mesaje de felicitare și gânduri bune, bucurându-se alături de ei de această veste minunată. Culiță Sterp și Daniela Iliescu au dezvăluit și detaliile despre greutatea și sănătatea micuței. Fetița s-a născut cu 3,500 kg, un semn că este perfect sănătoasă, și a primit nota 10 la naștere, un scor care confirmă că totul a decurs fără probleme.
Venirea pe lume a micuței este un moment deosebit în viața celor doi, iar Daniela a povestit că data de 3 martie are o semnificație specială pentru ei. Ziua în care și-a născut fetița este una cu o însemnătate aparte în viața lor.
Ce greutate are fetița Danielei și a lui Culiță Sterp[Sursa foto: Instagram]
Reacția lui Culiță Sterp după ce a devenit tată de fată
Fericit peste măsură, Culiță Sterp a ținut să împărtășească cu fanii săi primele impresii despre fetița lui. Artistul a făcut un portret adorabil micuței, dezvăluind câteva detalii despre trăsăturile sale. Pe lângă bucuria imensă de a deveni tată pentru a doua oară, artistul a ținut să își exprime recunoștința față de Daniela Iliescu, femeia care i-a dăruit doi copii minunați.
Culiță nu a ezitat să își arate aprecierea pentru partenera sa de viață, spunând că este o mamă extraordinară și că se simte binecuvântat să o aibă alături. „A venit pe lume prințesa noastră. Baaaaaaa îmi vine să urlu de bucurie nu mai pot ce stare am. Deci e o frumusețe rară! Buzele mari ca taică-su și maică-sa, urechiușele mici, pielea creolă…doamne, îmi vine să o mănânc….am o stare de îmi vine să sun pe toată lumea să dau vestea dar mai bine vă dau vestea aici ca să aflați toți ca sunt cel mai fericit tată din lume.”, s scris artistul pe Instagram.