Revedere plină de emoție! După șase ani în care a trăit departe de meleagurile românești, Irina a venit să-l vadă pe tatăl ei. Adolescenta a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, sâmbătă noapte, iar acolo a fost întâmpinată de fostul milionar care a așteptat-o cu un buchet de flori.
Emoționat până la lacrimi, Irinel Columbeanu și-a strâns fiica în brațe. La scurt timp, după ce a aterizat pe pământul românesc, Irina Columbeanu a oferit și un prim interviu, în care a mărturisit că este cea mai fericită fiică că și-a revăzut tatăl. Din imaginile suprinse putem observa cum tânăra și-a îmbrățișat părintele de mai multe ori, arătând astfel că s-a bucurat foarte tare să-l vadă.
"Sunt cea mai fericită fată din lume", spune Irina Columbeanu.
" Și eu sunt cel mai fericit tată din lume", a adăugat Irinel Columbeanu, fiind vizbil emoționant. Fericit că își revede fiica după șase ani, fostul milionar a decis să o ducă în Cluj, pentru a-i arăta frumusețile țării. Adolescenta și-a dorit să îi îndeplinească dorința tatălui său, așa că timp de o săptămână o să stea alături de el.
„O să meargă la Cluj la Tiff, o să participe acolo.
E un loc drag nouă. De abia așteptăm să vizităm acest oraș minunat care este Clujul”, spune Irinel Columbeanu
Deși drumul până în România a fost lung, Irina spune că a meritat, pentru că a reușit să își vadă tatăl.
Tânăra a continuat șirul declarațiilor și a spus că este foarte recunoscătoare că a avut ocazia să locuiască în America și că face foarte multe activități acolo: "Drumul a fost foarte extenuant, a durat 24 de ore, a trebuit să aștept 8 ore la aeroportul din Paris, dar nu contează, acum sunt aici, am ajuns cu bine și sunt cu tatăl meu aici.(...) Viața mea în America este de vis, sunt foarte recunoscătoare, chiar îmi place foarte mult să locuiesc acolo. Merg la școală, conduc, lucrez, învăț.", a mai spus fiica lui Irinel Columbeanu, într-un interviu exclusiv pentru Wownews.
Irina Columbeanu, despre calitatea pe care a învățat-o de la tatăl ei
În continuare, tot pentru sursa menționată anterior, Irina a dezvăluit calitatea pe care a învățat-o de la tatăl ei: "O calitate pe care eu am moștenit-o de la tatăl meu ar fi iubirea pentru învățătură, pentru că el este foarte inteligent. Mereu învață, constant învață lucruri noi și așa am decis și eu să nu mă opresc din a studia și să vreau să mă dezvolt și să acumulez informații noi”. a mai adăugat Irina Columbeanu. Aceste cuvinte au subliniat legătura puternică dintre cei doi și respectul profund pe care Irina îl poartă tatălui său.
Întrebat ce calități a moștenit de la el, Irinel Columbeanu a răspuns: „memoria și talentul la limbi străine”, iar de la fosta soție, Monica Gabor, fostul afacerist crede că a luat „ dragostea față de lumea modei”.