Wiz Khalifa a fost acum trimis în judecată la Constanța. Decizia vine după ce procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Constanța, au finalizat cercetările în dosarul în care rapperul ameriacn ar fi fumat, în iulie 2024, canabis pe scena festivalului „Beach, Please!”. Potrivit
”S-a reţinut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susţinut în cadrul unui festival de muzică ce se desfăşoară în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa, a deţinut peste 18 grame canabis (drog de risc) şi a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei ţigări artizanale”, a transmis DIICOT.
Wizz Khalifa a postat un mesaj pe Instagram după ce a fost săltat de jandarmi pentru că a fumat un joint cu marijuana în timpul concertului la Beach, Please! Rapperul american a explicat momentul și a spus că o să revin în România, dar fără un joint uriaș.
"Spectacolul de aseară a fost extraordinar. Nu am vrut să arăt lipsă de respect faţă de România prin faptul că am fumat pe scenă. Au fost foarte cumsecade şi mi-au dat drumul. O să revin în curând. Dar data viitoare fără un joint uriaş", a transmis artistul.
Cameron Jibril Thomaz, cunoscut sub numele de scenă Wiz Khalifa, este un rapper american care a lansat mai multe albume și single-uri de succes, a fost nominalizat pentru Premiile Grammy și a jucat în câteva seriale și filme, inclusiv într-o comedie alături de Snoop Dogg. Rapperul american este un artist cunoscut nu doar pentru muzica sa, dar și pentru promovarea propriului brand de marijuana, Khalifa Kush (KK). Cunoscut pentru consumul de marijuana, Wiz Khalifa face frecvent referire în versurile melodiilor sale la acest drog și a vorbit în multe interviuri despre faptul că fumează zilnic canabis.