Close sidebar
Stiri mondene

Ce pensie primește Elena Merișoreanu după 60 de ani de carieră: „Eu nu m-aș putea plânge”

Elena Merișoreanu, dezvăluiri surprinzătoare despre pensia pe care o primește după 60 de ani de carieră [Sursa foto: Facebook]

Elena Merișoreanu se mândrește cu o carieră de peste 60 de ani, iar recent a făcut o serie de dezvăluiri despre pensia pe care o primește. Iată declarațiile artistei.


In articol:

Elena Merișoreanu este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară de la noi, iar recent a vorbit deschis despre pensia pe care o primește după zeci de ani de carieră. Celebra artistă și-a făcut debutul în lumea muzicii în urmă cu 60 de ani, astfel că acum se mândrește cu numeroase interpretări memorabile și piese devenite clasice. Iată ce spune cântăreața despre pensia pe care o primește. 

Citește și: La 85 de ani, Irina Loghin își întreține tenul cu unul dintre cele mai ieftine produse: "Este o cutiuță mică, o poți lua și în geantă"

Ce pensie primește Elena Merișoreanu după mai bine de 60 de ani de carieră?

După zeci de ani de carieră, Elena Merișoreanu se declară mulțumită de pensia pe care o primește din partea statului.

Artista spune că nu are niciun motiv să se plângă, mai ales că de multe ori se întâlnește cu persoane care au o pensie mult mai mică decât ea, deși au muncit zeci de ani.

„Am o pensie zic eu bună față de alții care poate nu au ce pune pe masă de Sfintele Sărbători. Când mă mai duc pe la biserică și mă întâlnesc cu foarte mulți oameni care au muncit timp de zeci de ani și au o pensie foarte, foarte mică, asta chiar mă întristează. Eu nu m-aș putea plânge pentru că, vedeți dumneavoastră, mai luăm și de la instituțiile statului afară de pensie și știți cum e vorba aia, nu plouă dar picură. Punem deoparte cat de cât, nu foarte mult, că ne place să trăim și bine. Mai am și nepoți mici, la cei mari nu mai au nevoie, că au serviciul lor, salariul lor, nu mai au ei nevoie, fetele nici atât, sunt la casa lor, așa că mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Citește și: Anca Dumitra, mesaj emoționant după ce a aflat că este însărcinată cu milionarul austriac Manfred Spendier: ”Visele devin realitate”

Elena Merișoreanu, despre pensia pe care o primește după mulți ani de activitate
Elena Merișoreanu[Sursa foto: Facebook]

Elena Merișoreanu recunoaște că este destul de cumpătată cu banii, astfel că nu investește în lucruri scumpe, ci preferă să aleagă haine accesibile, dar în care să se simtă bine. Totuși, vedeta spune că cei mai mulți bani îi dă pe farduri și parfumuri, în timp ce gențile le primește de la fetele ei. 

„Eu nu sunt cea care vrea lucruri foarte scumpe și de firmă, important e să-mi vină bine și să mă simt eu bine. Eu dau destul de mulți bani pe farduri bune, parfumuri, le cam și primesc, poșete scumpe nu îmi iau că mai îmi dau fetele că se plictisesc de ele cu moda asta care e acum, dar eu niciodată când am fost plecată în străinătate nu am ținut să dau mii de euro pe o poșetă sau pe un lucru din ăsta, nu. Important e să mă simt eu bine și să-mi vină și bine. Bărbatul meu nu m-a întrebat niciodată ce fac eu cu banii, că ai fost acolo, niciodată nu mă întreabă ce fac eu cu banii”, a mai spus aceasta.