- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Ce se întâmplă cu dosarul penal în care este implicată Vlăduța Lupău? Artista a înșelat statul român în timp ce își construia casa de 3 milioane de dolari
Vladuța Lupău este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, iar de-a lungul timpului a reușit să cucerească inimile românilor cu interpretările ei unice. Artista face spectacol oriunde merge, astfel că primește sume frumoase pentru fiecare eveniment la care participă. Cu toate acestea, anul trecut a ajuns protagonista unui scandal de proporții după ce procurorii au constatat că a luat bani ilegal de la stat, în timp ce își contruia casă de 3 milioane de dolari.
Motivul pentru care Vlăduța Lupău este implicată într-un dosar penal
Vlăduța Lupău risca 7 ani de închisoare după ce procurorii au constatat că a luat bani ilegal de la stat în timpul pandemiei de COVID-19, atunci când și-a construit casa de 3 milioane de dolari.
Probele din dosar arată că Vlăduța Lupău a avut mai multe contracte în luna iulie 2020 și a primit în jur de 40.000
de lei, dar pe lângă această sumă, artista a solicitat statului și suma de 4.071 de lei, pe motiv că nu a putut munci în perioada stării de urgență. Între anii 2021 și 2022, artista și-a construit o casă în valoare de 3 milioane de dolari, și-a achiziționat o mașină scumpă și a avut parte de vacanțe în destinații exotice.Avocatul Vlăduței Lupău, detalii despre dosarul penal în care este implicată
Având în vedere că nu are antecedente și a restituit banii luați ilegal, Vlăduța Lupău a scăpat de urmărirea penală. Ulterior, la Tribunalul Sălaj a fost înregistrat un dosar de confirmare a renunțării la urmărirea penală, iar acum avocatul vedetei a oferit mai mult detalii despre acest caz.
„Acceptam soluția de renunțare la urmărire penală raportat la circumstanțele reale ale cauzei și personale ale intimatei.
Până la urmă, totul a pornit de la o eroare de interpretare a normelor legale de către clienta mea, greșeală care ar fi putut conduce chiar la o soluție de clasare deoarece textul de lege (n.r. art. XV alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2020) prevede că persoana fizică trebuie să obțină venituri exclusive din drepturi de autor și drepturi conexe în perioada premergătoare declanșării pandemiei de coronavirus, ci nu în perioada pentru care se solicită și beneficiază de indemnizație de sprijin, condiție îndeplinită de către doamna Rus-Lupău Vlăduța. De altfel, cred că aceasta a fost și rațiunea acordării acestui ajutor.
Organele de urmărire penală au interpretat în alt mod textul de lege, respectiv ca solicitantul să nu obțină venituri din alte surse în perioada pentru care solicită ajutorul, lucru pe care l-am acceptat în cele din urmă, deoarece soluția dispusă în cauză este favorabilă, chiar dacă nu vorbim de o clasare.
Organele judiciare s-au raportat la prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii, unul relativ redus, puțin peste 8.000 RON din care aproximativ jumătate au reprezentat taxe către bugetul de stat, în timp ce activitatea infracțională a intimatei s-a desfășurat pe o perioadă mică de timp, 2 luni, fiind vorba despre două solicitări de acordare a ajutorului destinat artiștilor.”, a declarat avocatul, pentru Playtech Știri.