Sylvester Stallone și Jennifer Flavin au luat internetul prin surprindere după ce au anunțat că urmează să divorțeze, după mai bine de 25 de ani de căsnicie. Cei doi sunt căsătoriți din anul 1997 și au împreună trei copii: Sophia (26 de ani), Sistine (24 de ani) și Scarlet (20 de ani).
Anunțul a fost făcut pe data de 19 august 2022, în urmă cu mai bine de o lună de zile, când Jennifer Flavin a cerut divorțul de celebrul actor. Soția lui Sylvester Stallone își acuza soțul că a ascuns bunuri materiale, mai exact că „s-a implicat în disiparea, epuizarea și/sau risipa intenționată a bunurilor conjugale care a avut un impact economic negativ asupra patrimoniului conjugal”, informații pe care celebrul actor de la Hollywood le-a negat.
Neînțelegerile dintre cei doi nu au ținut prea mult, iar ultimele imagini postate pe rețelele de socializare dau de înțeles că Sylvester Stallone și Jennifer Flavin s-au împăcat. La începutul acestei săptămâni, actorul a postat două fotografii pe pagina sa de Instagram, în care apare alături de soția și fiicele lor, cu un zâmbet larg pe față. Mai mult decât atât, în prima fotografie, cei doi se țin de mână ca doi îndrăgostiți.
Citeste si: Sylvester Stallone divorțează de Jennifer Flavin. Primele declarații ale actorului: „Îmi iubesc familia”
Apropiați din anturajul celor doi confirmă o împăcare. Un reprezentant al actorului a precizat pentru People că Sylvester Stallone și Jennifer Flavin „au decis să discute problemele și să le rezolve. Amândoi sunt extrem de fericiți”.
Astfel, cei doi au decis să îți rezolve probleme fără mai multe implicații legale.