Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt căsătoriți de 13 ani și au împreună doi copii superbi, care le fac viața mai frumoasă. Recent, îndrăgita actriță a făcut noi dezvăluiri din viața de familie. Aceasta spune că în viața ei au apărut multe schimbări de când a devenit mamă, iar uneori are și lucruri de învățat de la micuții ei. Iată ce spune vedeta despre al treilea copil.
Andreea Ibacka se poate declara o mămică fericită și implinită. Actrița are numai cuvinte de laudă la adresa celor doi copii ai săi, Namiko și Tiago, și spune că are multe de învățat de la ei.
Deși i-ar plăcea să aibă o familie numeroasă și crede că grijile ar fi mai mici la al atreilea copil, Andreea Ibacka nu și-ar dori să devină mamă din nou. „De multe ori cred că al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea copil se întâmplă că mai și uiți părțile mai grele și rămân cele frumoase. Mi se pare magic să ai o familie numeroasă, dar nu cred. La momentul acesta nu mai iau în calcul încă un copil. Suntem foarte bine și așa”, a spus Andreea Ibacka pentru ciao.ro.
Andreea și Cabral Ibacka au o căsnicie de invidiat, astfel că mulți sunt curioși să afle cum trec peste probleme și reușesc să fie mereu fericiți și zâmbitori. Actrița spune că relația cu soțul ei nu este lipsită de momente tensionate, însă cei doi reușesc să treacă peste acestea cu ajutorul umorului. „Da, acum am putea crea falsa impresie că acasă noi o ținem tot într-un stand-up, dar îți dai seama că nu e chiar așa! Prietena mea, Laura Cosoi, aici de față, confirmă că a văzut și momente mai tensionate. Da, ca la oricine. Până la urmă suntem o familie normală, dar cred că da, umorul ne definește pe amândoi. Și atunci cumva ne întâlnim frumos la mijloc, ne mai spunem uneori adevăruri cam nasoale în glumă și cumva trecem mai ușor peste ele”, a spus Andreea Ibacka.